Bucsoiu de noiembrie

Uneori anumite placeri devin neplaceri si invers. Sambata am avut o zi cu doua meciuri de fotbal, unul pe bune si unul pe sintetic iar muschii au avut mult de suferit. Cu toate astea duminica dimineata pe la ora 6 parasim Brasovul cu punct final Gura Diham. Ajungem repede, in mai putin de o ora.

Ziua isi intra in drepturi iar noi faceam niste miscari schimonosite de somn si lene incercand sa ne luam bocancii. Intr-un final reusim si la vreo cinci minute trecute peste ora 7 luam in piept panta spre Poiana Izvoarelor. Ne incalzim mai greu dar mergem acceptabil si intr-o ora suntem la cabana.

 La cabana liniste, nu misca nimic, ne intindem 2-3 minute la soare si stimulati de un tip care trece ca trenu pe langa noi pornim spre Pichetul Rosu.

 Nu mancasem decat vreo 2-3 covrigi in masina si simteam un disconfort asa ca in poienita de la Pichetul Rosu facem o scurta pauza pentru un foarte scurt sandwich, singurul, pentru aceasta tura. Plecam spre Prepeleac si dupa vreo suta de metrii ne dam seama ca geanta cu aparatul foto a ramas in poienita, nu prea imi convine sa ma intorc dar noroc ca se hotaraste Ariciu, doar el era responsabil...

Mergem bine pe curba de nivel, mai urcam, mai coboram si dupa o ultima portiune mai solicitanta ajungem la Prepeleac.

Mda...in ce directie mergem?! Spre Malaiesti o ora, spre Vf. Omu peste Bucsoiu 3 ore jumate...inca un element important...doar un singur litru de apa. Sa fie Bucsoiu ca nu o sa murim tocmai astazi de sete. Lasam poteca ce duce spre Malaiesti in dreapta si pornim in serpentine pe poteca frumos curatata de jnepeni si alti arbusti.

Prindem repede inaltime, intalnim 2 tipi "modesti" care incearca sa ne taie putin din elan dar nu le tine, traversam zona cu cabluri si dupa inca un efort de vreo 20 de minute suntem in creasta. Undeva jos, printre stanci, se vede si cabana Malaiesti, se pare ca este multa lume in jurul ei.

Primim si primele raze de soare care ne accentueaza putin nevoia de lichide dar ne multumim cu o pauza de un mar si de o iarba foarte mare si pufoasa de culoarea spicului de grau inainte de treierat. Ne relaxam putin pentru ca in muschi simt deja mici dureri nu prea placute.

 Culmea Tiganesti

 Padina Crucii, prima muchie, Culmea Tiganesti cu Scara in stanga.

Urcam putin mai greoi cu scurte pauze insa peisajul din jur ne mai face sa uitam de unele inconveniente. La intersectia cu marcajul triunghi albastru care coboara spre Malaiesti ne mai intalnim cu doua persoane, apoi cu vreo 4 caini care pornesc iute spre Omu. Urmeaza o zona putin mai accidentata, apar si primele bucatele de gheata printre pietre.

 Cabana Malaiesti privita aproape de pe Vf.Bucsoiu

Vf. Bucsoiu nu il mai urcam ci il ocolim prin dreapta pe curba de nivel castigand cativa zeci de metrii diferenta de nivel ce trebuiau sa ii urcam pentru ca apoi sa ii coboram iarasi. Oricum mai avem de coborat intr-o mica si apoi de urcat iar putin ca sa coboram din nou si sa ajungem in sfarsit inainte de o ultima portiune care trece destul de repede apoi intersectam poteca ce vine dinspre Saua Hornurilor.

 Acum parca apar ceva emotii cu gandul daca cabana Omu mai este sau nu deschisa ca ne era destul de foame. Mai vedem si un grup destul de numeros venind dinspre Saua Hornurilor si intindem pasul sa vedem care ne e norocul.

Valea Gaura

Dupa 5 ore jumate de la Gura Diham iata-ne ajunsi la Vf.Omu. In jurul cabanei lume multa. Prima privire a cautat usa cabanei care spre usurarea mea era deschisa. Doamna era pe picior de plecare adica cabana se inchidea pana la anu. Mai ne serveste cu cate un ceai, un suc si 3 pachete de biscuiti cu rugamintea sa bem ceaiul repede ca se grabeste. A fost ultima comanda pe anul acesta dupa atatea sute de mii de alte comenzi, poate putin emotionant, poate ca daca o mai lalaiam putin intram in randul celor care au ajuns dupa ce a inchis si ar fi fost dezamagitor. Ne-am fi prelungit foamea si setea cu inca vreo 3 ore.

Mananc un pachet de biscuiti in timp ce Ariciu mananca doar vreo 2-3, imi beu aproape tot sucul si pornim in coborare pe Valea Cerbului. Lume multa si aici, din fundul vaii privind in sus erau cateva zeci de persoane insirate pe versantul inca scaldat in soare. In vale era deja racoare asa ca nu ne permitem sa ne oprim decat de vreo 2 ori.

Poteca este foarte slab marcata, la prima trecere de pe versantul drept pe cel stang toata lumea mergea pe o poteca foarte bine conturata spre o zona in care se blocau si fie trebuiau sa se intorca fie coborau direct in poteca dupa ce aceasta revenea pe malul drept.

Ajungem in padure, depasim si suntem depasiti la randul nostru, ajungem si la prima sursa de apa insa nu prea imi mai trebuia si continuam pana la intersectia din Poiana Costilei. Zabovim putin si cu greu ne urnim, incepem sa urcam spre Plaiul Fanului ceea ce ma nemultumeste dar trece si asta si acum tot la vale. Picioarele mai ca nu mai ma ascultau dar ajungem la drum de unde mai ne intoarcem o portiune pana la Gura Diham. Mi-as dori sa dorm putin inainte de nebunia de pe sosea dar renunt pana la urma asa ca pornim la drum.

Am reusit in 8 ore sa fim de aici de jos acolo sus si inapoi, am simtit aerul tare si soarele mai aproape de noi, am simtit, inca o data, ca nici cel mai mic efort nu este in zadar si totul depinde de noi...uneori.