Peste Lotrului si Cindrel

De ceva vreme am prins gustul turelor lungi, cu cortul in spate si fara a ne stabili un loc clar de campare la sfarsitul zilei. Acum vreo doua primaveri fara a ne documenta prea mult, nici nu exista prea multa informatie, hotaram sa incercam sa traversam Muntii Lotrului cu pornire din Valea Oltului iar apoi sa ne retragem prin Cindrel spre Paltinis.

Duminica 29 aprilie ne gaseste in cocheta asezare de la poalele muntilor, Talmacel. Strazile desi putin intortocheate sunt foarte curate iar oamenii frumos imbracati merg spre biserica. Acolo mergem si noi pentru a lasa masina pentru 2-3 zile. Reusim sa o inghesuim cumva in preajma bisericii si pe la 9 jumatate suntem pregatiti de cel putin doua zile lungi de strabatut acesti munti mai putin umblati si cunoscuti.

Dupa cum spuneam informatiile pe care le avem sunt destul de putine, hartile destul de sumare iar noi mai fusesem in Lotrului o singura data de la Masa Verde la Prejba si de acolo, pe cruce rosie, spre Cabana Ciupari. Dar aveam chef de balaurit asa ca nu ne facem mari griji.

De la biserica pornim spre stanga indrumati de marcajul banda albastra care dupa vreo doi kilometrii ne invita sa parasim drumul spre unul de caruta, sarind peste un mic parau. In zona era si o stana dar am reusim sa nu starnim curiozitatea niciunui patruped. Ne vedem de drum iar blanosii de somn.

Apar poieni cu cateva case de vara izolate, cu pomi fructiferi batrani care se incapatanau sa infloreasca in fiecare an, desi nu mai erau ingrijiti. Ocolim o gospodarie prin dreapta si urcam pe un fel de sleau foarte abrupt, care ne scoate din starea de confort si ne solicita. Poteca se domoleste, este racoare si liniste, miroase a primavara iar la soare este tare placut.

Linistea este tulburata de un aparat de radio care la inceput credeam ca este doar o iluzie. Radioul acompania doi oameni care plantau niste puieti la baza unei poieni in panta. Panta o urcam de-a dreptul si  ne scoate fix sub un mic platou insorit, unde pastea o turma serioasa de oi. Intram in alerta, mergem mai mult pe varfuri, ocolim cat putem fara a deranja dar tot suntem abordati de vreo trei dulai mai putin prietenosi.

Trecem peste acest obstacol si iesim pe niste poieni pline de flori, cu pomi razleti, infloriti. Urmeaza poze in tot felul de pozitii si ne pornim cu greu, intram iar in padure, deasa tare de aceasta data. Pana la urma reusim si pierdem  poteca si o luam inainte tinand cat de cat o muchie care ne scoate la lumina. Intalnim marcajul care acum urmeaza un drumeag spre varful Plesita. Acolo, vreo doi motociclisti isi arata talentele si ne perturba linistea.

Din apropierea varfului drumul se domoleste devenind chiar placut piciorului. Lasam pe dreapta o stana si ne oprim la un mic izvor de la marginea padurii. Putin mai sus intalnim drumul ce vine din Lotrioara si ne pregatim de o mica urcare, la capatul careia intalnim marcajul triunghi albastru, ce urca din Valea Sadului, de la Masa Verde.

La iesirea din padure simtim cu adevarat cat de cald este, inaintam incet dar sigur pe plaiul ce ne scoate in saua de unde se coboara la fosta cabana Prejba sau se urca pe varful cu acelasi nume. Vedem in departare, pentru prima data, cate urcari si coborari ne asteapta, zeci de culmi dispuse in tot felul de directii ce nu ne lasa sa intuim clar pe unde va merge poteca noastra. Tinem curba de nivel si ocolim varful, intalnim marcajul cruce rosie pe care imediat il lasam sa coboare in dreapta, spre Valea Sadului.

Poteca arata mai mult a drum, coboara usor, ocoleste cateva zone mlastinoase, intra prin padure si incepe usor usor sa ne arate adevarata lume pastorala a Lotrului, data de multitudinea de stane. Avand aproape vreo 5 ore de cand tot mergem din Talmacel, la stana dinainte de varful Bran luam pauza serioasa de pranz.

Inainte de a ne pune la masa inspectam stana. Nu era foarte bine izolata dar avea lemne iar in caz de nevoie prezenta un adapost binevenit. Nu zabovim prea mult pentru ca aveam drum lung si ne fixam primul obiectiv pentru aceasta seara: sa ajungem pana in Saua Buceciu, unde observam pe harta si o stana la care hotaram sa innoptam in aceasta prima zi.

Trecem aproape peste varful Bran iar dupa ce il coboram, ajungem la o bifurcatie, nu prea clara, unde este un indicator ruginit in boscheti, care nu ne poate oferi nici o informatie. Alegem drumul din stanga, intalnim un izvor serios unde realimentam si urmam poteca care face sus-josuri usoare. Pe sub Dudurungu intalnim o balta imensa, in poteca pe care o trecem prin dreapta, printr-o mica mlastina apoi iesim pe un drum de exploatare la marginea unei defrisari.

Ne apropiem de intersectia din Voinesita, cu traseul banda rosie, ce vine din Valea Oltului prin Coasta Cainenilor, Parcalabu, Sterpu. Traversam o prima zona cu zapada, pentru cateva sute de metri, iesim intr-un mic varf iar spre stanga, in vale, zarim o stana serioasa. Ne face cu ochiul pentru aceasta seara dar nu cedam tentatiei si continuam.Urcam pe un mic platou unde o multitudine de mici cioate vopsite in albastru ne indeamna sa ocolim varful din fata fara al urca pentru a intalni marcajul de creasta.

Poteca ce ocoleste varful a pastrat ceva zapada si ne afundam de cateva ori mai serios, sarim cativa arbori rupti si iesim intr-o mica poiana la intersectia celor doua trasee. In continuare poteca este lata, ne impresioneaza cateva urme tuguiate de urs si simtim ca suntem intr-o zona cat se poate de salbatica. La o cotitura reusim sa pierdem si poteca si ne trezim ca suntem in coborare spre Voineasa printr-o padure tanara si deasa, cu multe urme de animale.

Urcam inapoi si gasim drumul bun, care intr-un punct facea destul de mult dreapta pentru a intra pe un fel de drum, destul de abrupt si instabil acum dupa perioada dezghetului. Coboram drept, ceea ce ne pune rabdarea si oboseala la incercare asa ca intru-un mic luminis facem o pauza. Mai avem vreo doua ore pana la lasarea intunericului.

Studiem harta si vedem ca mai avem de ocolit pe curba de nivel Buceciul pentru a ajunge in sa. Intram pe un drum foarte bun, plat, si pornim intr-un mars cat de cat fortat pentru a avea o oarecare rezerva de timp. Din loc in loc padurea ne mai lasa sa mai vedem cate ceva si asa zarim in departare pe un plai, o stana. Parea interesanta, dar mult prea departe in conditiile in care noi trebuia sa iesim in Saua Buceciul de Jos. Acolo intalnim drumul lung, ce urca din valea Sadului si traverseaza masivul ajungand in Voineasa.

In sa ne asteptam sa dam peste o stana dar nu gasim decat niste folii si paturi intinse pe post de cort, probabil, de culegatorii de fructe de padure si ciuperci in toamna. Hotaram sa mai avansam putin in cautarea unui adapost iar daca nu vom gasi nimic, sa incercam sa mergem spre stana pe care o zarisem anterior, la care se parea ca se ajunge destul de usor pe drumul ce cobora din sa spre Valea Sadului. Nu avem prea multa rabdare si dupa ce iesim intr-o mica poiana hotaram sa pornim spre stana Zimbrului, aflata pe partea nordica a plaiului Clabucetului.

Mai facem vreo 2 km pe drum, in coborare usoara (sunt si cateva izvoare serioase pe portiunea acesta) pana ajungem deasupra stanei.Pornim in pas vioi, drept spre ea cu gandul la primus, foc si sacul de dormit. Nici macar lipsa acoperisul nu ne-a mai surprins si ne apucam sa strangem repede ceva lemne de prin jur si sa pregatim masa de seara.

In jurul focului si cu burtile pline simtim din plin cei 37 de km si greutatea rucsacului care, desi a fost umplut cu mare atentie, tot a strans cate ceva prin el. Pe un prici ne pregatim sacii cu cerul instelat deasupra noastra si seara se termina repede asa cum avea sa treaca si noaptea.

Trezirea la 6:30 nu e tocmai placuta dar rasaritul si primele raze calde de soare ne conving sa pornim la drum. Un drum lung, la capatul caruia vom incerca sa ajungem pana la refugiul Canaia, din Cindrel.

Morocanosi strabatem cei doi kilometri inapoi pana in sa si pornim pe banda rosie spre Negovanu. Vedem cat de aproape am fost de o alta stana, trecem pe langa un foisor de vanatoare si ne luam la tranta cu poteca ce taie in diagonala fata sudica a Clabucetului.

Se incalzeste si este chiar placut asa ca admiram brandusele din jurul petecelor de zapada ramase. Ultima portiune spre varful Clabucet o abordam direct, ne clatim privirile de pe platoul varfului si pornim spre vecinul sau Negovanul, care doar in ultima parte pare putin mai greu de urcat. Din Negovanu Cindrelul pare din ce in ce mai clar dar totusi destul de departe.

Ceasul se apropie de ora 10 cand ne ridicam si ne luam la revedere de la Negovan. Il coboram usor pentru a ne apropia de celebrele si mult ravnitele tate ce le-am admirat de atatea si atatea ori in turele din Cindrel. Este vorba despre varfurile Balindru si Contu, doua varfuri gemene in zona carora poteca devine mai accidentata si necesita mai multa atentie. Sub Balindru observam poteca de ocolire pe curba de nive,l pe fata nordica dar zapada depozitata intre jnepeni nu ne incanta deloc asa ca urmam muchia crestei. Suntem rasplatiti pentru efort cu inzapezitul Parang.

Dupa ce trecem si de Contu nu mai avem de ales si trebuie sa intram intre jnepenii plini inca de zapada dar pe caldura care incepea sa fie tot mai insistenta prinde numai bine putina racoare. Ne apropiem de ultima urcare serioasa spre Steflesti. Poteca urca fie in scurte zig-zaguri fie de-a dreptul fiind din ce in ce mai putin conturata. Pana la urma ne scoate pe un imens platou. Continuam cat mai spre dreapta, pe marginea circului glaciar care inca pastreaza acumulari importante de zapada.

Zarim lacul din caldare, care era dezghetat, dar suntem dezamagiti de dimensiunile sale destul de reduse asa ca nu zabovim prea mult si pornim spre pietrele din jurul varfului Steflesti.

Din Steflesti vom parasi traseul de creasta care continua spre Pasul Tartarau si continuam pe crucea rosie, ce ne va conduce pana in Saua Steflesti iar de acolo spre Varful Cindrel. Probabil foamea ne grabeste si nu mai avem rabdare sa facem o bucla larga pentru a intra pe poteca si pornim direct la vale pentru a intersecta undeva mai jos poteca. Avem placerea de a ne da si pe o limba de zapada pentru cateva sute de metri pentru a ajunge apoi la pasunile care incepeau sa inverzeasca.

In Saua Steflesti, dupa sapte ore de mers, urmeaza festinul cu carnaciori si piure, care urmau sa ne sustina efortul pana la Canaia. Acum aveam certitudinea ca nu mai aveam cum sa nu ajungem la refugiu, mai ales ca stiam foarte bine atat poteca peste varf cat si cea prin Caldarea Iujbea.

Dupa o pauza de aproape o ora traversam drumul forestier si abodram ardeleneste urcarea spre Cindrel. Poienile sunt placute iar noi ne intoarcem de nenumarate ori pentru a rememora traseul din Negovanu spre Steflesti si pentru a mai trage de timp, pentru a amana oarecum ultima urcare destul de solicitanta la sfarsit de zi.

Incepem sa ne amagim cu berea rece care o vom gasi la Canaia asa ca mai prindem putin tupeu. La intersectia cu punctul rosu spre Iujbea intalnim si primii oameni din ultimele doua zile. Tentatia de a merge prin Iujbea era destul de mare insa era pacat sa ratam Cindrelul la ceas de seara si sa aruncam o privire spre Iezerul Mare.

Ultima jumatate de ora pana pe varf ne gaseste numarandu-ne pasii in seturi de cate 50 sau 100 urmate de scurte pauze. Ajunsi pe varf bineinteles ca ne intampina vantul al locului si nu avem de ales decat sa ne continuam drumul ,cat mai spre stanga pentru a iesi deasupra lacului. Lac care ne incanta de fiecare data, indiferent de anotimp, de la zilele caniculare din timpul maratonului Cindrel In Alergare pana la sesiunile de patinaj pe gheata lacului de la revelionul petrecut in 2016 la Canaia.

Ne desprindem cu greu de la buza circului glaciar si ne continuam poteca pana in Saua Canaia de unde ne orientam spre dreapta, spre refugiul Canaia. Soarele scalda intr-o lumina calda totul in jur, de la refugiu pana la crestele Fagarasilor. Ultima coborare o abordam agale incarcati de toate aceste momente minunate, in linistea unor munti atat de minunati si pe nedrept ocoliti.

Langa refugiu lumea statea tolanita. Suntem intampinati de Doru, de la Canaia, care mai gaseste in rezerverele sale, cate o bere pentru a ne stapani lacrimile care tropaiau in ochi la auzul vestii ca nu exista bere. Ne intindem si noi pe iarba si ne punem la taclale fara a exagera, pentru ca cele 11 ore din Saua Buceciului pana aici ne indeamna catre odihna.

A doua zi facem o plimbare adica coboram spre Paltinis urmand traseul clasic, prin Saua Serbanei, Varful Rozdesti, Saua Batrana si de aici prin Poiana Gaujoara pana pe terasa Hohe Rinne. Sarbatorim aceasta tura reusita, din toate punctele de vedere, intinsa pe aproape 80km. Coboram cu autobuzul pana in Sibiu de unde prindem repede un tren pana in Talmaciu. Anca ramane cu bagajele langa gara iar eu bag un pas alergator pana in Talmacel, sa recuperez masina si sa pornim si casa.

De atunci am mai revenit in Lotrului si de fiecare data l-am gasit la fel de linistit si atat de primitor incat cu siguranta ii vom mai strabate potecile.