Paduri fara copaci

Au trecut 3-4 ani de cand nu am mai fost in estul Fagarasului. O zona linistita care nu seamana deloc cu restul Fagarasului. Culmi lungi si domoale, paduri nesfarsite, trasee putine si destul de rar umblate, liniste si pace.

Dar ce ne facem ca si aici au ajuns calaii padurilor, ferindu-se de ochii si gurile rele din zonele mai frecventate. Au aparut drumuri, au disparut paduri, a disparut aceea placere de a strabate padurea in liniste, a aparut gustul amar al defrisarilor si mirosul de ulei incins al drujbelor. Trecem cu greu prin aceste zone pline de verdele cetinii cazute la pamant. Lumanarile brazilor sunt una cu noroiul, miroase a rasina si a drujba, miroase a sange desi acesta este verde...sau a fost.

As fi vrut sa fi ajuns cu o saptamana inainte sa nu vad aceasta imagine dezolanta, sa ma fi bucurat ca si pana acum de paduri cu copaci. Acum aceste paduri raman doar pe harti, acolo verdele nu il deranjeaza nimeni dar asta nu ne ajuta la nimic. Suntem prea saraci ca sa vedem ce bogati suntem iar cand vom deveni bogati poate ca vom fi saraci.

Si vecinii din Arges au fost strangareti si chiar mai vrednici cu vreo 2-3 ani si cu mai mult spor.

 Oare va ajunge aceasta samanta copac!?

Terminam cu padurile si ajungem in zona varfului Comisul (1690 m alt.) unde facem o baie de soare, admiram creasta Fagarasului care prinde inaltime, Iezerul care pare imens de mare din acest punct, Muchia Tamasului, Piatra Craiului, undeva in departare ceata de deasupra Brasovului, Postavarul si Piatra Mare.

E liniste si cald, oile au coborat de vreo doua luni, stana sta linistita asteptand iarna, doar o folie se zbate in adierea vantului. As vrea sa opresc timpul in loc dar parca se scurge si mai repede si trebuie sa ne intoarcem...prin aceleasi paduri fara copaci...

Despre 21 noiembrie 2010