4 martie 2011
Suna Edi intreband daca mergem pe undeva weekendul care sta sa inceapa pentru ca ar merge oriunde fiind primul sfarsit de saptamana liber dupa ceva timp.
???Flacara se aprinde repede si gandul zboara repede in Hasmas, Calimani, Cozia, Bucegi pentru ca intr-un final sa ne oprim tot asupra ultimei optiuni: Ceahlau.
5 martie 2011
Stabilisem sa ne intalnim la 5 insa batranetiile mai ajung oamenii din urma iar Edi incurca 5 cu 4 asa ca ne asteapta vreo ora :)) Iesim din Brasovul care incepe sa miste si pornim spre Miercurea Ciuc. Oprim in Tusnad pe marginea drumului la o ciusmea cu "borviz" si ma mananca sa gust, consecintele mai tarziu, pe drum :)
In Ciuc ceva lume agitata indreptandu-se spre slujbe apoi iesim spre Gheorghieni si suntem mirati de cat de putine masini sunt pe drum, cred ca am intalnim maxim vreo 10 pana in Gheorghieni unde dam vreo doua bucle pana nimerim drumul spre Cheile Bicazului.
La iesirea din chei ne intampina un soare puternic, pe un versant era primavara iar pe cel opus, unde este cariera de calcar, plina iarna cu zapada destula.
Pe la 10 suntem la Izvorul Muntelui unde e pustiu. Scoatem cate ceva din traista si facem planuri, pe unde mergem, ce facem dupa ce ajungem la cabana etc. Un batranel urca cu un pas calculat dandu-ne binete, aveam sa ii urmam urmele pana in Poiana Maicilor. Mai soseste un grup de vreo zece persoane care pornesc spre Lutu Rosu.
Vremea ne indemna mai mult la leneveala insa ne mobilizam, strangem randurile si mergem la ghiseul PN Ceahlau pentru a achita taxa de intrare.
Suntem intrebati pe ce traseu vrem sa urcam si ni se explica ca traseul, banda rosie, prin Poiana Maicilor - Claile lui Miron este interzis. Intreb cum este zapada in zona Clailor insa nu se stie nimic de starea ei asa ca ma bazez pe faptul ca nu eram prima data pe acel traseu si gandesc ca totusi este cat de cat insorita zona iar zapada mare nu prea are cum sa fie mai ales ca in ultimele zile temperaturile au tot crescut.
Pana la urma semnam o declaratie pe propria raspundere, ceea ce mi se pare foarte bine, si pornim pe drumul ce merge spre Durau. In scurt timp parasim spre stanga drumul si inaintam prin zapada fainoasa calauziti de pasii frumosi ordonati ai batranelului intalnit inainte de plecare.
Poteca urmeaza un urcus usor pe partea dreapta a vai pentru ca dupa vreo 20 de minute sa treaca spre stanga unde se contureaza o poteca lata si bine batuta.
Avem tot felul de discutii de la afacerile preotilor la atentate si pana la desene animate. O interesanta disputa despre specia suprema a scorpionilor pe care nu o inghite toata lumea desi ei sunt niste fiinte foarte dezvoltate din toate punctele de vedere si net superioare.sic!
Nici nu stim cum zboara timpul si suntem orbiti de soarele puternic ce ne intampina la iesire in Poiana Maicilor, facem un mic popas pentru cativa bulgari cu zapada numai buna pentru astfel de actiuni si pornim la drum atentionati fiind de un mic panou care ne avertizeaza ca zona este frecventata de ursuleti.
Urcam in vreo 2-3 serpentine scurte, ocolim destule doboraturi printr-o padure asa cum NU ii place Ancai...oare de ce?! :)) si iesim intr-un luminis unde fiecare incearca semnalul telefonului numai pentru a mai fura cateva clipe de leneveala la soare. Miroase a primavara!
Ritmul este unul destul de lejer insa asta nu ne impiedica sa nu avem parte de mici trante. Intram intram sub umbra padurii unde zapada este inghetata iar panta ne indeamna la prudenta. Ne apropiem de zona de care am fost avertizati si surpriza: numai cateva pete de zapada in rest numai iarba uscata care mirosea tare fain si ma ducea cu gandul la un ceai.
Poteca in continuare strabate un jnepenis unde zapada ne face sa mai simtit putin din aroma iernii, trecem pe langa o noua si draguta cabanuta construita din busteni cel mai probabil de catre administratia parcului si incepem frumosul coboras prin padure. Pe cat de frumos pe atat de inselator si dezamagitor mai tarziu cand va trebui sa urcam diferenta de nivel pierduta.
In padure de-abea se observa vechi urme pe poteca insa avem onoarea sa observam si unele foarte recente ale unor ursuleti sau mai degraba ursuloi. Stimabilii traverseaza poteca in sus si in jos indiferent de configuratia terenului. Ne bucuram si de foarte multe urme ale cocosilor de munte care lasa din loc in loc un mic ingeras creat de bataia aripilor.
Se aude un falfait puternic urmat de un suiet scurt, tocmai plecase din poteca la cativa zeci de metrii inaintea noastra un cocos. Simt asa o mare bucurie cand mai gasesc locuri in care stiu cu certitudine ca mai exista animale salbatice, ma bucura simpla urma a pasilor sau a excrementelor lor, este fascinant sa stii ca in acele locuri o traieste o fiinta.
Ursul ne-a deranjat in continuare de cateva ori zapada din poteca dar il iertam pentru ca daca tot suntem in Valea Ursariei ar trebui sa fim mai ingaduitori. Strabatem o zona cu cateva doboraturi apoi pe hornul pamantos care tocmai se dezghetase iesim spre campingul de langa cabana Dochia.
Energia noastra era pe sfarsite si trebuia sa realimentam, mai putin Edi care probabil activase motorasul de rezerva si porneste inainte spre cabana. Ne cazam mancam cate o ciorbita, bem un ceai luam cateva fructe confiate si ciocolata cu noi si pornim spre Toaca pentru a prinde apusul.
La iesire ne intampina un vant taios iar soarele parca a inghetat si nu mai are putere, in Lespezi admiram lacul de acumulare si facem repede 2-3 poze apoi pornim la drum pentru a nu ingheta. Langa statia meteo de sub varf vantul batea in rafale si spulbera zapada inghetata formand mici dune de cristale.
Urcam repejos spre Toaca cu atentie la portiunile de gheata care tocmai se formasera odata cu inserarea iar la iesirea pe varf am fost primiti cu mai multe portii de vant mai mult sau mai putin intensificate. Dam un ocol si simtit ca traim, mainile incep sa inghetete prin manusi pe aparatul foto asa ca ne adapostim putin dupa niste stanci pana in momentul in care soarele isi i-a ramas bun.
Inghetati dar fericiti de momentele faine pornim in miscari sacadate spre cabana, dupa ce trecem de zona mai abrupta de pe Toaca pana la statia meteo intindem ritmul si ne gandim deja la ceva bun si cald de mancare.
Mancam fiecare dupa preferintele porcesti sau gainaresti intr-o atmosfera placuta in sala de mese, ne mai fascineaza putin dulcele grai moldovenesc pentru ca intr-un final sa ne declaram rapusi.
6 martie 2011
Diminieata morocanoasa, fulguie si bate vantul, luam micul dejun si alegem ca traseu de intoarcere traseul marcat cu triunghi albastru prin Jgheabul cu Hotar pentru a evita probabilul ghetus de pe Lutu Rosu.
Poteca strabate o zona cu jnepeni in care simtim din plin adapostul acestora pentru ca apoi sa intram in padure intr-o zona usor accidentata dar unde poteca este prevazuta cu lant de balustrade.
Incepe sa ninga ca in povesti, traversam o mare doboratura de vant pentru ca apoi sa ajungem la Stanca Dochiei unde din pacate placuta informativa nu mai este si chiar ne-ar fi prins bine cateva informatii chiar la fata locului insa nu ne ramane decat sa le " multumim binevoitorilor".
Apare si soarele si ne calauzeste pe drumul forestier care ne scoate in soseaua Durau-Izvorul Muntelui pe care o urmam pana la " o chestie de metal cu luminite roz" cum am inteles din ture ulterioare ca se numeste masina lui Edi.
Pornim spre casa cu un scurt popas pentru a ne da pe gheata Lacului Rosu si a manca un kurtos.
Mai oprim in Miercurea Ciuc la o interesanta biserica pentru ca apoi sa ajungem fiecare pe la casele noastre dupa un weekend reusit aparut peste noapte, pardon telefon.
Acestea au fost cele doua zile petrecute in cetatea de piatra a Ceahlaului plina de mituri si legende.
