Bucegi: O tura de vis la Malaiesti

4-5 februarie 2012

Participanti: Adriana, Adrian (uncas321321), Remus si subsemnatul

Planificasem inca de luni o tura si eram hotarati asupra Ciucasului numai ca datorita vremii din ultimul timp sambata dimineata am fost intorsi din drum inca inainte de a iesi din Sacele. Pe un panou marisor infipt intr-un mormam de zapada scria "Drum inzapezit". Culmea pe sosea nu era urma de zapada dar nici macar politistul de la fata locului nu a putut sa ne ofere vreo o informatie cum de altfel nici cei de la "comandamentul de urgenta" nu au dorit respingandu-ne telefonul. Asa ca facem cale intoarsa si incercam sa ne reorientam spre alta zona.

Padina pica, Piatra Mare stiam ca e deja plina asa ca incercam la Malaiesti unde reusim sa rezervam patru locuri. Mergem spre Brasov si dupa o ora de la plecare suntem exact in locul de unde plecasem. Prin Rasnov soarele se arata timid printre nori si se vedeau usor muchiile nordice ale Bucegilor. Strabatem drumul spre Glajerie si pornim la pas de la intersectia dinainte de bariera.

Drumul este dezapezit foarte bine, un strat subtire de zapada peste cea tasata, ne face sa starbatem cu placere portiunea de forestier. Vantul avea unele intensificari si declansa avalanse de zapada de pe crengile brazilor care pana la urma au reusit si sa ne nimereasca cu toata opozitia noastra.

Dupa mai putin de o ora parasim drumul si traversam spre stanga pe un podet si beneficiem de urmele facate de cele vreo sase persoane care ne depasisera iar dupa bagajul minimal pe care il aveau sigur erau la o tura de o zi ceea ce s-a si adeverit. In padure zapada usor inghetata, copacii si totul in jur la fel. Numai vantul sufla din cand in cand.

Ajungem la izvoare unde facem un mic popas si ne bucuram de atmosfera. Spre Rasnov pare ca se lumineaza si este destul de cald aproape ca cei cativa fulgi care incep sa cada se transforma in lapovita.

Dupa o ora si 15 minute suntem la intersectia traseului nostru, banda albastra, cu cel care merge spre Cabana Diham, cruce albastra, de unde mai avem 2 ore pana in Malaiesti dar prognozam totusi vreo 3 ca sa nu fortam ritmul mai ales ca zapada este din ce in ce mai mare.

La bifurcatie ne aducem aminte de tentativa noastra din estul Fagarasului de acum doua saptamani si constatam ca zapada nu se ridica la inaltimea asteptarilor noastre dar speram ca sus sa fie ceva mai mare asa ca pornim prin interesanta padure de foioase care parea incremenita de frig.

Inainte de a ajunge la belvedere o rafala puternica de vant ne pudreaza bine cu zapada si ne obliga la o pauza de cosmetizare. Ajunsi la belvedere zarim prin ceata Rasnovul dar observam in acelasi timp cum de sus vin valuri de zapada purtate cu repeziciune de viscol. Oare o fi asa de rau sus?!

Poteca devine minunata strajuita in stanga si in dreapta de omuleti albi unii mai inalti cu varful drept iar altii mai mici si garboviti de greutatea zapezii. E frumos desi parca lapovita vrea sa fie din ce in ce mai insistenta.

Iesim in prima poiana si pasim foarte atenti sa nu pierdem urma potecii pentru a nu intra in zapada pana la brau si in mare parte reusim. Vantul prinde putere si parca ninge viscolit, temperatura scade dar nu atat de mult asa ca inca mai merge doar la polar.

Traversam zona in care in iarna lui 2007 am trecut inmarmurit peste urmele acelei avalanse uriase si intram iarasi la adapostul padurii. Padure ce acum devenise complet alba, chiar si trunchiul copacilor era albit de chiciura depusa. Nu scapasera nici cei cativa bolovani, care se mai observau in marea de zapada, de chiciura fiind nevoiti sa se alature albului absolut.

Ninge deja puternic iar vantul te orbeste, traversam repede poienile si ne odihnim prin padure. Nu mai e de gluma si nu mai pierdem asa mult timp la barfe si povesti. La indicatorul de 15 minute pana la cabana zapada e imensa si cu ceva eforturi reusim sa iesim din ea si sa trecem de aceea zona. In padure deja zapada incepuse sa curga la vale.

In serpentine scurte ca niste robotei iesim in marginea padurii si dupa o mica pauza ne facem curaj sa infruntam viscolul pana la cabana. Dupa vreo 4 ore suntem la usa cabanei care este poleita de zapada ca de altfel toata cabana.

In sala de mese tot cei sase care urcasera inaintea noastra. Inainte de a ne caza meritam o ciorba si vreo 2 ceaiuri pentru a ne face sufletul sa zambeasca cu adevarat. Ceaiul pot sa zic ca este unul dintre cele mai bune iesite in cale pana acum. Cadem intr-o atmosfera faina cu povesti si toate cele, mai vine lume cei drept putina, vreo zece persoane. Este o seara foarte linistita.

Din camera se auzea uraganul ce se pornise afara, drumul pana la toaleta devenea o aventura cu fiecare ora ce trecea. Destul de devreme suntem bagati la somn asa ca dimineata ne trezim destul de devreme si misunam primii alaturi de caini.

Ies afara si ma sperii putin de Bucsoiu care prin ceata parca vrea sa cada peste mine, pentru cateva minute se vede si spre hornuri, Padina Crucii dar ceva parca lipsea. Lipsea vantul care incetase si era foarte placut afara, acompaniem catelusii de la cabana la micul dejun si facem cateva fotografii.

Dupa ce mancam ceva plecam sa ne luptam cu nametii. Refugiul salvamont era pe jumatate acoperit de zapada, din usa de la intrare nu se mai vedea decat un colt.

Urcam cativa metrii spre Padina Crucii prin zapada care acum era pe placul nostru. Sa tot fi avut vreun metru jumate atunci cand prindeam cate un jneapan si nu intram pana in gat. Inaintarea era imposibila asa ca nu ne ramane decat sa ne jucam. Sarituri, rostogoliri si tot felul de provocari ne face sa ne simtim copii, asa ca la zece ani cum ne spune Adriana ca se simte.

Revenim la cabana si traversam valea in partea opusa cabanei. Coboram fain pana in vale pe fund iar apoi urcam la cramponaj in troienele viscolite de pe malul opus. O placere! Ninge abundent dar nici urma de vant, pana si porumbeii de la cabana stau pe acoperis si parca admira aceasta ninsoare.

Cu parere de rau trebuie sa pornim spre casa asa ca pe la miezul zilei ne urnim nu prea fericiti. Prin padure peste zapada veche s-a mai depus vreo 20 de cm albi si pufosi si cu siguranta era mai frumos ca la urcare.

O buna bucata din drum o strabatem fara a scoate nici un cuvant nici unul din noi, parca era pacat sa deschizi gura pentru a face ca toata minunatia de alb sa fie deranjata. Poate cel mai frumos lucru care se poate intampla intr-o tura, sa ramai blocat de frumusetea care te inconjoara si sa nu mai gasesti cuvinte sa te minunezi de ea.

Ultimele serpentine le taiem si lasam in dreapta bifurcatia spre Diham iar in mai putin de o ora suntem la masina bineinteles insotiti de o ninsoare ca in povesti.

A fost o tura tare faina si parca nu imi pare asa de rau de politaiul ala care nu avea habar pe ce lume traieste si ne-a intors din drum. Multumim CNADNR!

Fagaras: Un fel de plimbare pe la Rudarita

Cand te mananca ceva de obicei te si scarpini iar cum pe mine si pe Adi ne mancau talpile rau de tot am zis ca am vrea sa ne scarpinam putin si de ce nu chiar prin Fagaras.

Asa ca sambata 21 ianuarie 2012 plecam inainte de a se lumina din Brasov cu destinatia Plaiul Foii. Ningea destul de des, drumul alb devine si mai alb cand intram spre Plai. Dupa Barsa lui Bucur gluma se ingroasa si cu putina atentie reusim sa ajungem la Plaiul Foii.

Totul in jur este alb.Alb si liniste. Zapada curge din cer ca o perdea noroc cu vantul care doar adie usor. Avem planuri mari, cel putin asa visam, sa ajungem fie in stana de sub Vf.Comisu fie la noul refugiu din Comisu sau de ce nu pana in Berevoescu.

Ne echipam si pornim spre Rudarita fiecare pe cate o urma proaspata de masina care ne usureaza mult cei 10 km pana la canton. Trecem de primele doua baraci ale muncitorilor sub privirea mirata a unuia dintre ei. Mai sus chiar se lucra serios in padure sfidand parca frigul si ninsoarea, lemnele erau complet albe.

Pe ultima portiune pana la Rudarita zona prin care trece drumul se deschide si suntem intampinati de rafale destul de puternice de vant iar zapada capata proportii asa ca intram pe o singura linie, adica incepem sa spargem troienele. Se va dovedi o buna incalzire.

Dupa doua ore suntem langa canton.Pustiu. Facem o pauza pentru o mica gustare, privim ceasul si tragem concluzia ca avem timp berechet sa ajungem macar la stana. Dupa cateva minute luam rucsacii si pornim.

Surpriza! Dupa cativa zeci de metrii ne afundam in zapada. O zapada pufoasa la suprafata si usor umeda jos. Sa tot fi fost vreo 60-70 de cm. Avem energie si taiem repede poteca, zicem noi, dar cand ne uitam in urma si consultam ceasul constatam ca mergem cu o viteza ametitoare de nici un km/h.

Schimbam aproape la fiecare suta de metrii parcursi, incep sa imi pun obiective de 50 de pasi apoi sa mai suplimentez cu inca 50 iar la fix 100, nici mai mult nici mai putin, sa ma opresc dorindu-mi sa ma arunc in zapada. Nu ne venea sa credem cat de mare este zapada, ma gandisem ca nu vom avea nici o urma dar nu ma asteptam la o asemenea zapada, erau portiuni de drum unde zapada aproape ne ajungea la coapse si ne incetinea si mai mult ritmul.

Drumul forestier are 2,7 km dupa unele informatii dar desi am facut aproape 3 ore speram ca in padure zapada sa nu mai fie atat de mare iar inaintarea sa decurga mai repede. Faceam deja calcule ca vom ajunge dupa ora 20 la stana, ba chiar 22.

E trecut bine de miezul zilei cand parasim drumul forestier si traversam spre stanga paraul care inca mai curge pe sub stratul gros de zapada. Ma gandisem o parte din drum cu va fi aceasta urcare pe panta destul de abrupta. Toate gandurile mi-au fost facute praf pentru ca aici zapada era in unele locuri si mai mare. Incercam sa pasesc de 4-5 ori pentru a avansa un singur pas, eram impins inapoi de fiecare data de zapada astfel incat calcam in aceeasi urma.

Imi vine sa renunt si sa ma intorc dar ma gandesc ca poate Adi vrea sa continue datorita faptului ca la cele cateva afirmatii ca "nu stiu daca vom ajunge pana la miezul noptii" era chiar increzator. Schimbam din ce in ce mai des iar ritmul este din ce in ce mai lent.

Odata cu urcarea pe panta viscolul isi face prezenta si sufla destul de tare desi suntem in padure si ar fi trebuit sa fim mai adapostiti dar din pacate este o padure mixta in care predomina foioasele asa ca nu imi e de mirare.

Avem deja mai mult de o ora de cand am parasit drumul forestier si incepem sa vedem defrisarea de sub sa. Mai tragem putin si suntem uimiti de formele create de vant in zapada. Troiene imense chiar in marginea padurii, unele avand chiar niste cornise deasupra.

Ma gandeam ca vom merge pe la baza troienelor unde zapada ar putea fi mai mica insa nu a fost sa fie asa. Dupa cativa metrii zapada ne ajungea peste brau, betele erau inutile intrand in totalitate in zapada, am incercat sa...nici nu stiu daca se poate numi inaintare un asemenea procedeu...loveam cu genunchiul pentru a surpa zapada apoi il tasam putin tot cu genunchiul si abia apoi incercam sa pasesc.

Am renuntat repede si ne hotaram sa ne incarcam bateriile cu ce are fiecare la indemana. Viscolul se inteteste si arunca zapada peste noi facand sa ne piara pana si pofta de mancare. Datorita vantului devenise deja extrem de frig asa ca stabilim ca daca vom face mai mult de 30 de minute pana in sa, normal sunt vreo 100-150m, sa renuntam si sa ne intorcem chiar daca atunci cand ma gandeam cat e si pana in Plai nu eram prea bucuros.

Pornim si facem vreo 2 metrii in vreo 5 minute asa ca nu mai asteptam sa vedem unde vom fi peste alte 30 de minute si hotaram sa facem cale intoarsa, zapada avand aprox 1,3m. Si nu a fost deloc usor pentru ca desi beneficiam de urme aveam amandoi carcei de la efort ceea ce nu era tocmai placut.

Zapada paraie infundat simuland parca sunetul produs la declansarea unei avalanse, chiar ma uitam in jur si ma gandeam ca doar nu o porni la vale chiar aici prin padure desi este posibil si poate avea urmari aproape la fel de grave. Aprope de parau cobor pe o vagauna mai abrupta si chiar am reusit sa plec cu toata zapada pe cativa metrii.

Intram pe drum si calculam la cat vom fi in Plaiu Foii, undeva pe la 19 adica dupa aproape 12 ore de mers aproape pe loc si oarecum in cerc. Dupa Rudarita se lasa intunericul si doar o gainusa de munte ne face sa tresarim si sa rupem ritmul pe care il reglasem destul de bine. Aceasta pleaca exact de pe marginea drumului, spargand linistea, in momentul in care Adi ajunge in dreptul ei. Se ridica doar in bradul de deasupra si pare sa nu prea o deranjeze asa mult prezenta noastra. Nu ne ramane decat sa ii analizam urmele de la decolare.

Aproape de Plai opreste o duba cu muncitorii care mergeau in Zarnesti si printre tapine, drujbe si bidoane de ulei si benzina ne facem si noi loc. Prindem lejer trenul de 21 asa ca ne permitem sa bem o bere in cinstea eforului depus.

O tura faina chiar daca nu am vazut mai nimic dar care parca ma saturat in sfarsit de zapada pe care tot o asteptam!


P.S.
Multumesc lui Adi pentru fotografiile realizate!