Alegem ca mijloc de transport trenul pana in Ucea iar de acolo un microbuz care ne duce in Orasul Victoria. Trecem prin piata pentru ultimele detalii si ne inarmam cu rabdare pentru drumul forestier ce va urma.
Din pacate dupa jumatatea drumului forestier noroaiele ne fac inaintarea mai interesanta. Miroase a ulei incins si a rumegus, se taie undeva spre muchia Tarata iar utilajele au facut drumul aproape impracticabil pentru alte autovehicule.
Dupa vreo trei ore suntem in capatul drumului forestier adica unde era capatul acum cativa ani, acum nu se mai poate ajunge pana acolo drumul fiind rupt sau ingropat de aluviunile aduse de pe versanti.
Poteca coteste stanga si incepem sa ne incalzim in panta accentuata. Ne rasfiram putin numai bine pentru a ramane fiecare cu gandurile si trairile sale. Se zaresc muchiile din creasta presarate cu dungi de zapada.
Traversam Paraul lui Ban dupa care ne mai grupam si in usoara coborare ne punem pe glume si voie buna. Podetele de pe poteca inca sunt in stare destul de buna si le traversez ca de fiecare data cu mare placere.
Trecem de ramificatia din Piciorul Podragului spre Valea Apasului si ne gandim deja la vreo ciorba sau orice altceva de mancare. Paraiele sunt involburate si se prabusesc zgomotoase spre vale.
In fata ultimei pante serioase inainte de cabana Turnuri imi aduc aminte de zapada imensa din martie cand am inotat vreo 3 ore pana am reusit sa ajungem la cabana. Acum treaba merge mult mai repede si in mai putin de o ora, intr-un ritm lejer, suntem la cabana.
Nea Nelu mai gaseste cate o ciorba de fasole cu ceva slaninuta si ne astampara pofta. Soarele care scalda Tarata ne indeamna parca la plimbare prin verdele proaspat aparut. Ne propunem sa iesim pana in muchie si dupa vreo 2 tentative de a renunta reusim sa ajungem in muchie.
Peisajul era de vis cu verdele de la baza muntelui, caramiziu pe crestele mai inalte, albul din caldari si cerul albastru. Bujorul de munte statea cu florile gata de a pata cu rosu covorul de verde crud iar in locurile mai insorite si adapostite deja ne facea cu ochiul.
Renuntam sa mai asteptam si apusul pentru ca am urcat prea repede si mai erau aproape 2 ore de asteptat asa ca pornim atenti spre cabana nu inainte de ai pune gand rau Moldoveanului si Vistei care se zareau peste creste.
Duminica dimineata ii lasam in urma pe cei care seara ne luasera in ras vorbele ca vrem sa mergem pe Moldoveanu si pornim fara ei. Un aer umed si curat parca ne umple sufletul de bucurie si ne de aripi sa zburam spre Podragu.
Deranjam cateva capre iesite la micul dejun si intalnim primele limbi de zapada pe care le traversam cu atentie. In mai putin de 2 ore suntem pe terasa insorita a cabanei Podragu. Lacul inca inghetat este brazdat din loc in loc de spintecaturi ceea ce ii anunta sfarsitul anotimpului rece.
Pana in Saua Podragului zapada este aproape compacta si doar in cateva locuri mai prindem iarba sau urma potecii. Suficient de buna pentru a merge doar in bocanci cu toate ca vreo 2 marmote ne sfideaza si alearga nestingherite pe suprafata alba.
Din sa nu reusim sa zarim constructia noului refugiu din Podul Giurgiului si pornim spre Vistea. Mai ocolim cateva zone cu zapada aproape de linia crestei si coboram spre saua dintre Vf. Tarata si Vf.Corabia.
Aici ne intersectam cu doi baieti si o fata si le aratam ce zarisem in caldarea superioara din Valea Ucea Mare. Un urs se plimba nestingherit pe zapada, mai statea si cugeta, mai alerga putin, oricum tare dragalas era.
Pe versantul sudic al Vf. Corabia o limba imensa de zapada ne pune pe ganduri dar renuntam la ideea de a urca pana pe varf asa ca sapam trepte si o traversam intr-o usoare urcare. Topoganul ce se forma in jos nu lasa loc de nici o gluma.
Poteca continua aproape pe curba de nivel pana ne scoate sub Vistea. Aici moralul ne joaca ceva feste dar cu pasi marunti dar siguri ajungem in varf. Ne mai despart cateva sute de metrii de Moldoveanu si ma gandesc ca am trecut de multe ori pe aici renuntand la varf. Parca nu ma prea atragea nici acum.
Pornim in cele din urma, traversam spintecatura dintre cele doua varfuri si in scurt timp suntem pe varf. Luam pranzul si facem cale intoarsa. Soarele care ne-a insotit tot drumul se hotaraste sa ne paraseasca si dupa ce coboram din Vistea nu se mai zareste nimic.
Atmosfera destul de calda nu ne grabeste deloc asa ca tinem un ritm mai modest. Incepe sa picure si scoatem gecile. Ne angajam in urcare spre muchia sudica ce porneste din Tarata si cu doar cativa metrii inainte de a o atinge un fulger ce s-a descarcat in partea cealalta de muchie aproape ca ne orbeste.
Nu apucam sa actionam sub nici o forma ca tunetul aproape ca ne surzeste. Aruncam pioletul si betele si ne asezam ghemuiti la pamant mirandu-ne cum de asa din senin a avut loc o astfel de descarcare. Un alt nor ceva mai urat se apropie si cu teama tocmai capatata intindem pasul si coboram cativa zeci de metri fata de poteca continuand pe o brana pana in Saua Podragului.
Pe langa cabana Podragu era soare asa ca rasuflam usurati ca am scapat si scoatem iarasi ustensilele periculoase pe timpul descarcarilor electrice. Alunecam frumos la vale si trecem si de cabana cu gandul doar la ciorba de crumpene si iahnia de fasole promise de nea Nelu.
Obositi mai micsoram ritmul si dupa putin mai mult de 11,5 ore ajungem la cabana unde era o atmosfera placuta. Mai sosisera vreo cinci persoane intre timp printre care si un ucrainian care se bucura ca putea vorbi in rusa u o colega de-a noastra. Ciorba a picat la fix indiferent de ce parere au avut altii, meritam si un pahar de vin bun cu care incheiem o zi minunata.
Luni coboram numai cu gandul la Paradis, Restaurantul Paradis din Victoria. Caldura mare domnule si multa bautura racoritoare cu cola de la frigider.
A fost o tura minunata pe poteci cu amintiri multe si frumoase pe care nu ai cum sa nu ti le aduci aminte de fiecare data cand ai ocazia.
