20 iulie 2016
Ne trezim destul de greu, ne clatim ochii cu Mont Blanc-ul scaldat in soare si multumim Brevant-ului pentru noaptea linistita petrecuta sub aripa lui protectoare. Incep sa se auda utilaje care urca spre Planpraz pentru a lucra la noile instalatii pe cablu. La 7:45 reusim sa pornim cu gandul de a ajunge astazi cat mai aproape de granita franco-elvetiana.
Suntem aproximativ la jumatatea celor 170km ai turului si se prognozeaza cel putin inca o zi jumatate de vreme buna asa ca ne vedem ceva mai aproape de finalizarea acestui traseu. Din Planpraz poteca merge aproape pe curba de nivel, cu mici urcusuri si coborasuri spre La Flegere loc unde ne gandim ca am putea servi si un mic dejun mai consistent. Batoanele nu ne mai atrageau cu nimic si aveam in cap numai omlete frumos rumenite.
In stanga si in dreapta multitudinea florilor ne incanta si tot admirand pe rand ba florile ba crestele ajungem la jumatatea distantei dintre Planpraz si La Flegere in punctul Charlanon. Tot aici ajunge si poteca ce pleaca tot din Planpraz cu ocolire pe la Lac Cornu. Intalnim primul drumet din aceasta zi, un domn in varsta foarte zambitor.
Ocolim un colt stancos unde poteca este asigurata cu o plasa similara celor de pe partiile de schi, intalnim mai multe grupuri care se deplaseaza in sens invers si speram sa mai prindem ceva de mancare. Trecem pe o scara frumos amenajata printre stanci iar putin dupa ora noua suntem la cabana de etapa din La Flengere. Mult prea tarziu, nu mai era nimeni iar personalul cabanei era la masa. Ne multumim cu o sticla de apa.
Probabil cosarul care tocmai venise la cabana sa curete hornurile ne-a purtat noroc si urcand cativa zeci de metri pe platoul unde ajunge telecabina din Chamonix intalnim mai multe chiosculete cu niste sandvichuri foarte atragatoare.
Le alegem pe cele mai mari, le asezonam cu cate o cola si ne asezam printre primii pe sezlongurile terasei cu vedere spectaculoasa asupra Mont Blanc-ului. Savuram mancarea si ne minunam cum incepe sa apara o gramada de lume in zona. Unii cu telecabina altii pe jos iar altii chiar in alergare.
Din acest punct se poate merge spre Lac Blanc. Din pacate am stabilit ca incercam sa urmam cat mai mult posibil traseul clasic al TMB-ului si neavand nici prea mult timp lasam acest minunat lac pentru o tura viitoare in care vom putea sa ii acordam timpul cuvenit. Poteca se incinge la propriu, ziua este la fel de caniculara ca cea anterioara.
Lume multa in ambele sensuri, familii cu copii mici, oameni in varsta. Dupa ceva mai mult de o ora in care am urcat destul de lejer ajungem in zona cabanutei Cheserys situata in apropierea cascadei creata de un fir de apa ce parca curge din vazduh.
Apa cristalina ne indeamna la popas si nu avem cum sa refuzam o astfel de invitatie. Bem cu pofta apa direct din parau ceea ce ii convinge pe doi batranei sa faca si ei acelasi lucru dupa ce aveau retineri daca ar fi indicat sa bea din acel parau.
Urmeaza o urcare putin mai solicitanta spre micuta sa Tete aux Vents unde ne intalnim cu traseul ce vine de la Lac Blanc si lacurile Cheserys. Aici lumea leneveste la soare iar din stanga cativa trag tare pe urcare pentru a ajunge in sa. Tot pe acolo vom merge si noi la vale in serpentinele stranse care in cele din urma ne scot la inceputul unor scari.
Urmeaza o portiune care necesita mai multa atentie dar foarte spectaculoasa, scarile se succed parca cu repeziciune. Cedam si ni se cedeaza trecerea asa ca desi era destul de aglomerat nu pierdem foarte mult timp in asteptarea eliberarii scarilor si podetelor. Este din ce in ce mai cald, ne este extrem de sete si apa parca nu mai reuseste sa ne racoreasca.
In peretii lui Aiguilles Rouges sunt o gramada de echipe la catarat, noi intram in padure unde este o atmosfera sufocanta si ne dorim sa ajungem cat mai repede undeva sa ne racorim si sa mancam ceva. Poteca parca nu se mai sfarseste desi auzim masinile de pe soseaua ce trece parca pe sub noi.
Ajungem in Tre le Champ si suntem dezamagiti ca nu gasim nici un local asa cum tot ne era mentionat pe sagetile indicatoare. Facem o mica sedinta si hotaram ca nu are rost sa continuam spre Aguillette des Posettes fara sa luam masa in zona pentu ca din ceea ce vazusem de pe coborare urma o urcare destul de solicitanta.
Un indicator ne indruma spre Col des Montets dar acolo nu gasim decat un mic bar cu cateva chestii de rontait. Bem cate un suc si ne intoarcem lesinati in Tre le Champ de unde continuam spre Montroc. Ajungem in zona garii din Montroc unde aproape in acelasi timp apare si autobuzul ce urca in Le Tour.
Cu un ultim efort facem un sprint spre autobuz unde o amabila soferita ne asteapta probabil si pentru faptul ca suntem singurii calatori. Calatoria este scurta, doar doi kilometrii dar ne bucuram ca nu am strabatut aceasta sosea pe jos. Simteam si o usoara dezamagire ca am apelat la un mijloc de transport in acest tur.
Ne instalam pe o terasa unde ne linistim si ne refacem resursele admirand ghetarul Le Tour ce sta suspendat deasupra noastra.
Asteptam sa se mai racoreasca cat de cat si ne luam inima in dinti, incepem o urcare crunta pe sub telegondola ce urca spre Charamilton. Soarele aproape ne lesina, numar cabinele telegondolei, ne oprim la umbra putinilor arbori si pana la urma reusim sa ajungem la statia superioara a telegondolei.
Nu ne simtim foarte in forma dar speram ca un sprite poate face minuni. Chiar a si facut minuni ca am uitat aparatul foto in locul unde am stat la umbra si a trebuit sa ma intorc aproape de la jumatatea urcarii spre Col de Balme. Am coborat in viteza, am recuperat aparatul pentru ca apoi sa continuam urcusul spre Col de Balme, granita franco-elvetiana.
La 18:30 suntem in saua dintre Franta si Elvetia. Spre Elvetia peisajul nu este foarte atragator ca pe partea franceza. Traversam cateva limbi de zapada si continuam in coborare abrupta spre Trient. Trecem pe langa o cocheta cabanuta situata la vreo 30 minute sub Col de Balme si zarim undeva in vale un camping. Ne dorim sa ajungem acolo numai ca avem de strabatut o gramada de serpentine. Asta dureaza peste o ora cu doar 2-3 opriri pentru a ne mai relaxa muschii solicitati de coborarea continua.
Peuty era locul unde era amplasat asa numitul camping, pe care il vazusem de sus. Fiind foarte multa lume si neexistand decat o singura cabina de dus si toaleta apoi observand si un grup mare care probabil noaptea avea de petrecut decidem sa continuam spre Col de la Forclaz unde era mentionat un alt camping.
Cu ultimele resurse ajungem in Col de la Forclaz. Hotelul de aici are si un mic camping unde ne instalam. Dupa cateva zeci de minute de asteptat la rand reusim sa facem cate un dus binemeritat dupa inca vreo 12 ore de mers.
Langa cortul nostru trei alsacieni pregateau o imensa bucata de carne la tigaie ceea ce ne face sa inghitim cu noduri magica noastra supa. Norii se strang usor si nu se mai observa nici macar o stea. Adormim iar cand incepe si ploaia somnul devine si mai placut.
=====
Utile:
Camping col de la Forclaz 11E/pers/noapte ( se poate plati fie in euro fie in franci)
