Traseul de creasta al Pietrei Craiului este un traseu spectaculos care te lasa de multe ori cu gura cascata la tot ceea ce se zareste de acolo de sus. Se poate spune ca este o provocare parcurgerea celor aproximativ 22 km ai crestei si de aceea de cele mai multe ori se parcurge in doua etape; creasta nordica intre Vf. Turnu si Saua Grindului si creasta sudica care incepe din Saua Grindului si se sfarseste in Saua Funduri.
Vineri seara ajung cu precizie de ceas elvetian la intalnirea de la Fantana lui Botorog si in cateva momente ne si vedem porniti la drum. Adi, Cristi si Cata imi sunt parteneri pentru arhicunoscuta poteca marcata cu banda galbena ce merge prin Poiana Zanoaga spre Cabana Curmatura. Acolo avea sa ni se alature Eugen si Dan care plecasera cu aproape doua ore mai devreme.
Poteca degaja un aer de relaxare si acum intelegeam de ce am tanjit asa mult in ultimele zile dupa aceasta iesire. Inainte de a iesi in Zanoaga savurez o gura de apa din izvorul amenajat si simt ca imi crapa dintii. In Zanoaga facem cunostinta cu creasta care in parte superioara era invaluita de nori nu prea simpatici iar in spate aruncam o privire spre stancile Bucegilor mangaiate de razele calde ale soarelui care incepea sa ne paraseasca.
La Curmatura erau deja vreo 20 de persoane fiecare cazate dupa preferinte, cort sau cabana. Ne intalnim cu Eugen si Dan si inainte de a ne aseza la masa impreuna cu Adi intindem cortul care ne va gazdui peste noapte. Mancam ceva fructe care mai de care mai uscate, savuram vreo 2 beri si ne retragem la somn pentru a ne odihni.
Inainte de 7 ne trezim si ne punem pe strans si pregatit pentru a nu intarzia plecarea. Ne incadram bine si cu vreo 2 minute trecute peste ora 8 pornim spre Saua Crapaturii pe traseul marcat cu punct rosu insotit de punctul albastru spre Vf. Piatra Mica si banda galbena care din sa coboara prin Valea Crapaturii spre Zarnesti.
Este foarte cald si ne incalzim prea repede si prea tare asa ca in vreo 20 de minute suntem in sa de unde ne clatim putin privirea si deabea asteptam sa luam contact cu stanca.
Spre creasta apar ceva nori care ne ingrijoreaza putin dar curand intram sub abruptul varfului Turnu si ne aflam la inceputul primului pasaj cu cablu. Observ ceva emotii la ceilalti dar important e ca le place si au incredere in fortele lor, reusesc sa parcurga toate zonele mai dificile fara nici o problema. Ma bucur de bucuria lor si ma gandesc ca eu nu am avut niciodata cu cine merge la o varsta ca a lor, am invatat din prostiile mele si am descoperit singur mai toate locurile. Acolo intre stanci mi-am propus ca pe viitor sa organizez cat mai multe ture pentru a usura altora accesul la munte, pentru a le oferi siguranta de a merge pentru prima data intr-un anumit loc.
Lasam in dreapta poteca care coboara spre Padina Hotarului, invadata de jnepeni si probabil greu de parcurs cu rucsac greu datorita acestora, si ajungem in Turnu cu cateva minute inainte de timpul estimat pe indicatoare. De aici spre sud se intinde creasta Craiului. Traseul crestei este plin de urcusuri si coborasuri, de zone expuse, de zone care te imbie la o tolaneala pe iarba si spre final este plina de jnepeni.
Nu zabovim prea mult si aratand ca viitor obiectiv varful Padina Popii pornim ba prin padure ba printre cativa jnepeni spre Saua Padinei Inchise de unde admiram vreo 2 capre negre care isi fac programul de frumusete. In serpentine scurte iesim in Padina Popii. Peisajul se deschide si mai mult si este din ce in ce mai spectaculos. Inainte de Ascutit intalnim cele 3 persoane care plecasera in acelasi timp cu noi prin Padinile Frumoase iar acum continua spre Curmatura prin Turnu sau Lehmann.
La Vf.Ascutit luam prima pauza mai serioasa de 20 de minute, refugiul nu ma face curios sa vad ce este in el asa ca pornim la drum avand ca urmator obiectiv Piscul Baciului, cel mai inalt din masiv.
Poteca devine din ce in ce mai accidentata dar foarte spectaculoasa si ne umble de energie pozitiva asa ca ajungem inainte de ora 15 in Piscul Baciului. Ne luam ramas bun de la doi vechi prieteni care ne-au ajuns din urma pe creasta si hotaram sa luam pauza de masa langa refugiul din Saua Grindului.
De altfel in zona trebuia sa si campam dar tinand cont de faptul ca era destul de devreme iar la telefon primisem informatii ca a doaua zi sunt posibile descarcari electrice hotaram sa continuam pana in Funduri.
Urcam in varful Grindu de unde urmeaza poate cea mai spectaculoasa portiune pana dupa Coama Lunga, varf ce seamana oarecum cu dubletul Vistea-Moldoveanu. Fiecare incepe sa resimta oboseala numai Adi merge inainte de rupe pamantul dar il mai intrerupem din cand in cand din ritm pentru a ne regrupa.
Admiram Marele Grohotis si ma gandesc ca poate ar fi cazul pentru a ajunge si prin Poiana Inchisa anul acesta. Mai facem cate o poza si ne pregatim sa ne luptam cu jnepenii pana aproape de Saua Funduri. Dupa ce scapam din lanturile jnepenilor suntem felicitati de o multime de flori de colt care mai de care mai grasa si mai frumoasa. Este un sentiment foarte placut cand poti privi o asemenea frumusete chiar la ea acasa.
In Saua Funduri nu prea gasim loc decat pentru un singur cort, Dan de asemenea nu gaseste un loc in refugiu pentru ca altii erau pusi pe petrecere asa ca pana la urma hotaram sa coboram pana in Poiana Lespezi unde exista si un firicel de apa.
Strabatem fanetele de sub Saua Funduri si patrundem in padure unde cautam degeaba ceva ciuperci pentru ca pamantul este foarte uscat. Ajungand in poiana in care inca mai troneaza scheletul fostului canton si constatand ca in firul de apa intrasera vacile continuam sa mergem spre poienita cu totem din zona La Table.
Dupa 12 ore jumate ajungem la locul de campare invadat de un verde crud si des si incepem sa ne gospodarim. Incropim un mic foculet la care fiecare isi prajeste cate o bucatica de carnat sau sunculita si dupa cateva impresii plecam multumiti in corturi.
Am dormit bine, cum de altfel dorm de fiecare data la munte. M-am trezit in ciripitul pasarelelor si sub mangaierea razelor de soare. O dimineata cum fiecare dintre noi meritam macar de cateva ori in viata!
Strangem si coboram prin Cheile Pisicii si Prapastiile Zarnestilor pentru a savura apoi o bere rece dupa caldurile indurate in ultimele doua zile.
A fost o tura tare faina cu oameni pe masura desi la inceput imi era putin teama datorita dificultatii traseului dar au demonstrat ceea ce mi-au raspuns la intrebarile de lamurire. Tin sa le multumesc pentru increderea acordata si pentru momentele faine petrecute impreuna. Iha!!!
