Tour du Mont Blanc 2016 - Inapoi in Courmayeur

22.07.2016

Pe tot parcursul noptii a plouat in rafale, am dormit atat de bine in sunetul stropilor de apa ce loveau cortul incat nici macar primele grupuri de turisti care trec cu noaptea in cap spre refugiu Elena nu au reusit sa ne convinga sa iesim din sacul de dormit. Nici nu aveau cum mai ales cand auzeam pasii prin baltile drumului.

Eram usurati, orice s-ar fi intamplat nu mai aveam cum sa nu incheiem turul, in cel mai rau caz puteam lua autobuzul sau puteam continua pe drum pana in Courmayeur. Pe poteca ce merge paralel cu Val Ferret pe la refugiile Bonatti si Bertone aveam de facut mai putin de 6 ore.

Pe la 10 se mai lumineaza putin, strangem cortul si pornim la drum, de aceasta data intr-un ritm mai mult decat lejer, mergem si admiram dansul norilor. Parasim valea si urcam pe o poteca foarte alunecoasa unde cu greu ne tinem echilibrul pe noroiul consistent. Dupa ce ajungem in zona unor cladiri nefunctionale pe la 2000m altitudine poteca continua mai mult pe curba de nivel.

Admiram printre nori ghetarii ce parca curg din nori spre verdele vailor. Atmosfera pare ca se stabilizeaza cu toate ca in departare spre Col de la Seigne griul norilor parea destul de serios.

Trecem pe langa niste constructii, probabil ale crescatorilor de animale, din piatra, parasite si pe jumatate prabusite situate intr-un loc cu o belvedere impresionanta. Ajungem dupa doua ore de la plecare la refugiul Bonatti.

Refugiul arata impresionant chiar si pentru o cabana, cu toate dotarile si construit cu foarte mult bun gust, integrat perfect in peisaj desi dimensiunile sunt foarte mari.

Norii se aduna si incepe sa ploua, ne adapostim in sala de mese alaturi de alti cativa turisti. Inca nu se servea mancare dar suntem dispusi sa asteptam jumatate de ora pana va fi gata mamaliguta cu ciuperci si carnaciori. Asteptarea a fost foarte placuta intr-un astfel de loc iar mancarea delicioasa.

La ora 13 parasim refugiul si acompaniati de ploaie pornim spre refugiul Bertone. Poteca este placuta cu mici urcusuri si coborasuri si cu ceva noroaie mai mari in zona unei stane. Dupa stana ploaia inceteaza si apare soarele asa ca iesim din poteca cativa metrii si ne tolanim in iarba de unde admiram crestele de pe versantul opus.

Pe ultima portiune spre refugiul Bertone suntem aproape alergati de o ploaie torentiala ce se observa cum se apropie si ajungem la fix pentru a ne adaposti. Petrecem aproape o ora pe terasa refugiului impreuna cu un grup de alergatori, aproape ca puteam sarbatori terminarea turului si ne cinstim cu cola din belsug.

Ploaia nu se opreste dar acum s-a transformat intr-o ploaie normala asa ca incepem ultima coborare. O coborare in partea initiala abrupta cu multe serpentine pe la adapostul zadelor care apoi se domoleste, serpentinele devin tot mai largi pentru ca in cele din urma sa se transforme in drum forestier.

Coboram si suntem fericiti ca am reusit sa incheiem cu bine acest traseu, ploua dar simtim nevoia sa ne lasam udati, suntem mai zburdalnici decat copii din geamul cresei care se uita la noi. Trecem printre casele din Villair apoi intram in Courmayeur, nici nu observam acest lucru, ne amestecam printre oameni pe strazi, ei cu ale lor, noi cu ale noastre.

Ajungem la masina parcata in Dolonne la cinci zile si aproape doua ore de la plecare. Pentru noi este o realizare, nu am pregatit prea mult aceasta tura iar incertitudinea de a pleca in ea a existat pana in ultima saptamana dar am avut noroc de o vreme extraordinara si de avantajul mersului cu cortul.

Din cei 170 de km doar 14 i-am parcurs cu autobuzul si nu am folosit deloc instalatiile pe cablu, au fost urcari care parca nu se mai terminau si ne-au epuizat cum este cea din Les Houches pana in Brevent dar si coborari crunte ca cea din Col de Voza pe forestierul spre Les Houches.

Cele mai faine trairi le-am avut in prima noapte cand am campat "peste drum" de Mont Blanc, la picnicul cu produse locale din micuta asezare Les Chapieux, pe Brevant la apus si la coborarea spre Planpraz cand a aparut luna dincolo de creste intre Aguille du Midi si Aguille Verte, la micul dejun de la stana Bovine, in Grand col Ferret cand am realizat cat de aproape suntem de realizarea obiectivului.

Am cinstit o pizza la incheiere si am pornit cu elan spre casa pentru ca in doua zile pleca vaporul din Tulcea spre cea de-a doua parte a concediului, Sulina.

Traseu si timpi intermediari:

Arnuva - refugiu Bonatii - 2 ore
refugiu Bonatii - refugiu Bertone - 2 ore 30 min
refugiu Bertone - Courmayeur (Dolonne) - 1 ora 30 min

Tour du Mont Blanc 2016 - Ziua 5

21 iulie 2016

Este o dimineata umeda si racoroasa dupa scurtele reprize de ploaie din noaptea trecuta. Strangem cortul instalat pe terasa superioara a campingului si ne facem curaj sa incepem o noua zi pe poteci. Avem de urcat pentru inceput o diferenta de nivel de 500 m din Col de la Forclaz pana in punctul Portalo.

Poteca, la inceput domoala pe o curba de nivel, devine abrupta, usor alunecoasa si ne solicita atentia. In padure vegetatia este din abundenta, intalnim vaci care pasc in parcele frumos delimitate cu gard electric alimentat de la un acumulator asezat in poteca. Tot in poteca intalnim si un cort, trecem in liniste pe langa pentru a nu deranja si dupa putin mai mult de o ora de la plecare ajungem intr-o poiana.

In partea de sus a poienii este o cabana, se aude si un generator functionand. Salutam o doamna ce ne urmarea de pe un mot al dealului si ne continuam urcarea care se termina intr-o muchie impadurita pe o parte iar pe cealalta acoperita cu pasune.

Aici intalnim invitatia, frumos inscriptionata pe un lemn asezat pe un copac, de a vizita o stana turistica, din zona La Bovine. Nici nu ne gandeam ca acolo vom putea savura cel mai fain mic dejun al turului,

Coboram usor, intalnim si primii drumeti pe ziua de azi iar in nici 10 minute suntem la poarta stanei. Cladirea bine intretinuta, construita din piatra cu ferestre mici impodobite cu flori, este imprejmuita si ofera o impresionanta terasa cu multe mese frumos aranjate, gata pregatite pentru a primi turistii.

Studiem meniul si nu stam pe ganduri, ne intelegem din priviri ca dorim sa mancam asa ca patrundem sfiosi in interior pentru a comanda. Impresionant de simplu, curat si aranjat in interior, o combinatie perfecta. Ne gandim de ce la noi se pun atat de multe conditii si nu se poate face asa ceva, legal.

La plecare inchidem cu grija portile "localului" pentru a nu intra vacile din zona si pornim spre Champex Lac. Pentru inceput poteca este minunata, plina de flori si vegetatie prin care pasteau nestingheriti multi taurasi negrii. Usor, usor poteca devine destul de abrupta si incomoda pana in dreptul unui torent de unde se transforma intro poteca de promenada.

La ora 12 suntem la izvorul de la Plan de l'Au la circa 1330m usor istoviti dupa coborarea dura de 700m. De aici continuam pe drumuri forestiere, unele asfaltate, printre casele risipite, spre Champex Lac.

In Champex Lac mergem la punctul de informare turistica pentru a obtine ceva informatii despre autobuzele spre La Fouly sau Ferret. Am fi avut de asteptat aproape doua ore iar autobuzul mergea prin Orsieres asa ca hotarat sa continuam o portiune, pana ne va ajunge autobuzul din urma, pe jos.

Iesim din Champex Lac si intam pe o poteca tematica a ciupercilor unde intalnim frumoase sculpturi in lemn. Poteca insorita pe alocuri ne rasfata cu fragute din belsug, dulci si aromate. Usor pe cer apar nori, atmosfera nu mai este asa incinsa si incepe sa se racoreasca.

Dupa ceva mai bine de o ora ajungem in micuta asezare Issert unde intalnim si soseaua ce vine din Orsieres si se sfarseste in Ferret. La marginea drumului un mic local ne invita la o pauza asa ca zabovim putin pentru a ne astampara setea. Cand pornim ne intampina o scurta rafala de ploaie care ne retine la strasina unei vechi case din lemn.

Ploaia se opreste si continuam pe marginea soselei pana in Praz de Fort unde studiem orarul autobuzului in statia din centru si decidem sa il asteptam aici. La ora inscrisa in statie apare un imens autocar care ne va usura inaintarea pentru urmatorii 12km. Biletele se cumpara de la sofer care este foarte amabil si intreaba in ce moneda platim, primim bilet si ocupam loc in autocarul in care se mai aflau doar doua persoane.

In Ferret ajungem la ora 17 si trebuie sa oprim la localul din zona pentru a manca si a ne pregati pentru urcarea ce va urma spre granita elveto-italiana. In jurul orei 18 plecam din Ferret si conform informatiilor de pe indicatoare ar trebui sa ajungem la ora 21 in Grand Col Ferret, punctul cel mai inalt, 2537m, unde ne gandim ca am putea campa.

Pornim pe un drum asfaltat care apoi devine forestier care ne conduce pana la stana turistica Peule. Aici observam o masina de Mures langa o anexa, ma bucura sa vad drapelul nostru fie si pe un numar de inmatriculare tocmai in aceste zone.

Ne energizam cu un cola, ne mai tragem sufletul cinci minute si pornim intr-o ultima urcare. Castigam repede altitudine, poteca lata este folosita in egala masura de noi si de catre marmote care ne sperie din cand in cand. Atmosfera este din ce in ce mai incarcata, nori negrii se strang pe muchiile inalte dinspre Italia si nu mai suntem siguri ca dorim sa campam in Grand col Ferret.

Inainte de sa intalnim 3 fete ce cautau un loc mai uscat printre niste paraie pentru a campa, chiar daca ar fi gasit nu stiu cat de bine a fost dupa precipitatiile ce au urmat. Ajungem la 20:15 in sa unde admiram Mont Dolent, Aiguille de Triolet, Aiguille de Talefre si ghetarii de la poalele lor. Crestele erau deja inconjurate de nori cenusii.

Nu stam pe ganduri, ne adunam ultimele resurse si incepem sa coboram spre refugiul Elena. La inceput poteca coboara abrupt in stranse serpentine pentru ca apoi acestea sa fie tot mai largi. In 40 de minute suntem la refugiul Elena, lumina era tot mai putina si incercam sa ochim un loc bun de campare mai jos de refugiu.

Si tot am mers pana am ajuns in cele din urma in zona Arnuva in parcarea din capatul drumului ce vine din Courmayeur. Alegem un loc intre niste copacei chiar la marginea drumului si fara prea multa pierdere de timp in scurt timp ne bagam la somn.

Traseu si timpi intermediari:
Col de la Forclaz - stana turistica Bovine - 2ore
Bovine - Plan de l'Au - 1ora 30min
Plan de l'Au - Champex Lac - 1ora 10min
Champex Lac - Issert - 1ora 25min
Issert - Praz de Fort - 30min
Praz de Fort - Ferret - 20 min cu autobuzul ( cca.12km)
Ferret - cabana/stana Peule - 1ora 10min
Peule - Grand col Ferret - 1ora 15min
Grand col Ferret - refugiu Elena - 40min
refugiul Elena - Arnuva - 25min

Tour du Mont Blanc 2016 - Ziua 4

20 iulie 2016

Ne trezim destul de greu, ne clatim ochii cu Mont Blanc-ul scaldat in soare si multumim Brevant-ului pentru noaptea linistita petrecuta sub aripa lui protectoare. Incep sa se auda utilaje care urca spre Planpraz pentru a lucra la noile instalatii pe cablu. La 7:45 reusim sa pornim cu gandul de a ajunge astazi cat mai aproape de granita franco-elvetiana.

Suntem aproximativ la jumatatea celor 170km ai turului si se prognozeaza cel putin inca o zi jumatate de vreme buna asa ca ne vedem ceva mai aproape de finalizarea acestui traseu. Din Planpraz poteca merge aproape pe curba de nivel, cu mici urcusuri si coborasuri spre La Flegere loc unde ne gandim ca am putea servi si un mic dejun mai consistent. Batoanele nu ne mai atrageau cu nimic si aveam in cap numai omlete frumos rumenite.

In stanga si in dreapta multitudinea florilor ne incanta si tot admirand pe rand ba florile ba crestele ajungem la jumatatea distantei dintre Planpraz si La Flegere in punctul Charlanon. Tot aici ajunge si poteca ce pleaca tot din Planpraz cu ocolire pe la Lac Cornu. Intalnim primul drumet din aceasta zi, un domn in varsta foarte zambitor.

Ocolim un colt stancos unde poteca este asigurata cu o plasa similara celor de pe partiile de schi, intalnim mai multe grupuri care se deplaseaza in sens invers si speram sa mai prindem ceva de mancare. Trecem pe o scara frumos amenajata printre stanci iar putin dupa ora noua suntem la cabana de etapa din La Flengere. Mult prea tarziu, nu mai era nimeni iar personalul cabanei era la masa. Ne multumim cu o sticla de apa.

Probabil cosarul care tocmai venise la cabana sa curete hornurile ne-a purtat noroc si urcand cativa zeci de metri pe platoul unde ajunge telecabina din Chamonix intalnim mai multe chiosculete cu niste sandvichuri foarte atragatoare.

Le alegem pe cele mai mari, le asezonam cu cate o cola si ne asezam printre primii pe sezlongurile terasei cu vedere spectaculoasa asupra Mont Blanc-ului. Savuram mancarea si ne minunam cum incepe sa apara o gramada de lume in zona. Unii cu telecabina altii pe jos iar altii chiar in alergare.

Din acest punct se poate merge spre Lac Blanc. Din pacate am stabilit ca incercam sa urmam cat mai mult posibil traseul clasic al TMB-ului si neavand nici prea mult timp lasam acest minunat lac pentru o tura viitoare in care vom putea sa ii acordam timpul cuvenit. Poteca se incinge la propriu, ziua este la fel de caniculara ca cea anterioara.

Lume multa in ambele sensuri, familii cu copii mici, oameni in varsta. Dupa ceva mai mult de o ora in care am urcat destul de lejer ajungem in zona cabanutei Cheserys situata in apropierea cascadei creata de un fir de apa ce parca curge din vazduh.

Apa cristalina ne indeamna la popas si nu avem cum sa refuzam o astfel de invitatie. Bem cu pofta apa direct din parau ceea ce ii convinge pe doi batranei sa faca si ei acelasi lucru dupa ce aveau retineri daca ar fi indicat sa bea din acel parau.

Urmeaza o urcare putin mai solicitanta spre micuta sa Tete aux Vents unde ne intalnim cu traseul ce vine de la Lac Blanc si lacurile Cheserys. Aici lumea leneveste la soare iar din stanga cativa trag tare pe urcare pentru a ajunge in sa. Tot pe acolo vom merge si noi la vale in serpentinele stranse care in cele din urma ne scot la inceputul unor scari.

Urmeaza o portiune care necesita mai multa atentie dar foarte spectaculoasa, scarile se succed parca cu repeziciune. Cedam si ni se cedeaza trecerea asa ca desi era destul de aglomerat nu pierdem foarte mult timp in asteptarea eliberarii scarilor si podetelor. Este din ce in ce mai cald, ne este extrem de sete si apa parca nu mai reuseste sa ne racoreasca.

In peretii lui Aiguilles Rouges sunt o gramada de echipe la catarat, noi intram in padure unde este o atmosfera sufocanta si ne dorim sa ajungem cat mai repede undeva sa ne racorim si sa mancam ceva. Poteca parca nu se mai sfarseste desi auzim masinile de pe soseaua ce trece parca pe sub noi.

Ajungem in Tre le Champ si suntem dezamagiti ca nu gasim nici un local asa cum tot ne era mentionat pe sagetile indicatoare. Facem o mica sedinta si hotaram ca nu are rost sa continuam spre Aguillette des Posettes fara sa luam masa in zona pentu ca din ceea ce vazusem de pe coborare urma o urcare destul de solicitanta.

Un indicator ne indruma spre Col des Montets dar acolo nu gasim decat un mic bar cu cateva chestii de rontait. Bem cate un suc si ne intoarcem lesinati in Tre le Champ de unde continuam spre Montroc. Ajungem in zona garii din Montroc unde aproape in acelasi timp apare si autobuzul ce urca in Le Tour.

Cu un ultim efort facem un sprint spre autobuz unde o amabila soferita ne asteapta probabil si pentru faptul ca suntem singurii calatori. Calatoria este scurta, doar doi kilometrii dar ne bucuram ca nu am strabatut aceasta sosea pe jos. Simteam si o usoara dezamagire ca am apelat la un mijloc de transport in acest tur.

Ne instalam pe o terasa unde ne linistim si ne refacem resursele admirand ghetarul Le Tour ce sta suspendat deasupra noastra.

Asteptam sa se mai racoreasca cat de cat si ne luam inima in dinti, incepem o urcare crunta pe sub telegondola ce urca spre Charamilton. Soarele aproape ne lesina, numar cabinele telegondolei, ne oprim la umbra putinilor arbori si pana la urma reusim sa ajungem la statia superioara a telegondolei.

Nu ne simtim foarte in forma dar speram ca un sprite poate face minuni. Chiar a si facut minuni ca am uitat aparatul foto in locul unde am stat la umbra si a trebuit sa ma intorc aproape de la jumatatea urcarii spre Col de Balme. Am coborat in viteza, am recuperat aparatul pentru ca apoi sa continuam urcusul spre Col de Balme, granita franco-elvetiana.

La 18:30 suntem in saua dintre Franta si Elvetia. Spre Elvetia peisajul nu este foarte atragator ca pe partea franceza. Traversam cateva limbi de zapada si continuam in coborare abrupta spre Trient. Trecem pe langa o cocheta cabanuta situata la vreo 30 minute sub Col de Balme si zarim undeva in vale un camping. Ne dorim sa ajungem acolo numai ca avem de strabatut o gramada de serpentine. Asta dureaza peste o ora cu doar 2-3 opriri pentru a ne mai relaxa muschii solicitati de coborarea continua.

Peuty era locul unde era amplasat asa numitul camping, pe care il vazusem de sus. Fiind foarte multa lume si neexistand decat o singura cabina de dus si toaleta apoi observand si un grup mare care probabil noaptea avea de petrecut decidem sa continuam spre Col de la Forclaz unde era mentionat un alt camping.

Cu ultimele resurse ajungem in Col de la Forclaz. Hotelul de aici are si un mic camping unde ne instalam. Dupa cateva zeci de minute de asteptat la rand reusim sa facem cate un dus binemeritat dupa inca vreo 12 ore de mers.

Langa cortul nostru trei alsacieni pregateau o imensa bucata de carne la tigaie ceea ce ne face sa inghitim cu noduri magica noastra supa. Norii se strang usor si nu se mai observa nici macar o stea. Adormim iar cand incepe si ploaia somnul devine si mai placut.

=====
Utile:
Camping col de la Forclaz 11E/pers/noapte ( se poate plati fie in euro fie in franci)