Pe tot parcursul noptii a plouat in rafale, am dormit atat de bine in sunetul stropilor de apa ce loveau cortul incat nici macar primele grupuri de turisti care trec cu noaptea in cap spre refugiu Elena nu au reusit sa ne convinga sa iesim din sacul de dormit. Nici nu aveau cum mai ales cand auzeam pasii prin baltile drumului.
Eram usurati, orice s-ar fi intamplat nu mai aveam cum sa nu incheiem turul, in cel mai rau caz puteam lua autobuzul sau puteam continua pe drum pana in Courmayeur. Pe poteca ce merge paralel cu Val Ferret pe la refugiile Bonatti si Bertone aveam de facut mai putin de 6 ore.
Pe la 10 se mai lumineaza putin, strangem cortul si pornim la drum, de aceasta data intr-un ritm mai mult decat lejer, mergem si admiram dansul norilor. Parasim valea si urcam pe o poteca foarte alunecoasa unde cu greu ne tinem echilibrul pe noroiul consistent. Dupa ce ajungem in zona unor cladiri nefunctionale pe la 2000m altitudine poteca continua mai mult pe curba de nivel.
Admiram printre nori ghetarii ce parca curg din nori spre verdele vailor. Atmosfera pare ca se stabilizeaza cu toate ca in departare spre Col de la Seigne griul norilor parea destul de serios.
Trecem pe langa niste constructii, probabil ale crescatorilor de animale, din piatra, parasite si pe jumatate prabusite situate intr-un loc cu o belvedere impresionanta. Ajungem dupa doua ore de la plecare la refugiul Bonatti.
Refugiul arata impresionant chiar si pentru o cabana, cu toate dotarile si construit cu foarte mult bun gust, integrat perfect in peisaj desi dimensiunile sunt foarte mari.
Norii se aduna si incepe sa ploua, ne adapostim in sala de mese alaturi de alti cativa turisti. Inca nu se servea mancare dar suntem dispusi sa asteptam jumatate de ora pana va fi gata mamaliguta cu ciuperci si carnaciori. Asteptarea a fost foarte placuta intr-un astfel de loc iar mancarea delicioasa.
La ora 13 parasim refugiul si acompaniati de ploaie pornim spre refugiul Bertone. Poteca este placuta cu mici urcusuri si coborasuri si cu ceva noroaie mai mari in zona unei stane. Dupa stana ploaia inceteaza si apare soarele asa ca iesim din poteca cativa metrii si ne tolanim in iarba de unde admiram crestele de pe versantul opus.
Pe ultima portiune spre refugiul Bertone suntem aproape alergati de o ploaie torentiala ce se observa cum se apropie si ajungem la fix pentru a ne adaposti. Petrecem aproape o ora pe terasa refugiului impreuna cu un grup de alergatori, aproape ca puteam sarbatori terminarea turului si ne cinstim cu cola din belsug.
Ploaia nu se opreste dar acum s-a transformat intr-o ploaie normala asa ca incepem ultima coborare. O coborare in partea initiala abrupta cu multe serpentine pe la adapostul zadelor care apoi se domoleste, serpentinele devin tot mai largi pentru ca in cele din urma sa se transforme in drum forestier.
Coboram si suntem fericiti ca am reusit sa incheiem cu bine acest traseu, ploua dar simtim nevoia sa ne lasam udati, suntem mai zburdalnici decat copii din geamul cresei care se uita la noi. Trecem printre casele din Villair apoi intram in Courmayeur, nici nu observam acest lucru, ne amestecam printre oameni pe strazi, ei cu ale lor, noi cu ale noastre.
Ajungem la masina parcata in Dolonne la cinci zile si aproape doua ore de la plecare. Pentru noi este o realizare, nu am pregatit prea mult aceasta tura iar incertitudinea de a pleca in ea a existat pana in ultima saptamana dar am avut noroc de o vreme extraordinara si de avantajul mersului cu cortul.
Din cei 170 de km doar 14 i-am parcurs cu autobuzul si nu am folosit deloc instalatiile pe cablu, au fost urcari care parca nu se mai terminau si ne-au epuizat cum este cea din Les Houches pana in Brevent dar si coborari crunte ca cea din Col de Voza pe forestierul spre Les Houches.
Cele mai faine trairi le-am avut in prima noapte cand am campat "peste drum" de Mont Blanc, la picnicul cu produse locale din micuta asezare Les Chapieux, pe Brevant la apus si la coborarea spre Planpraz cand a aparut luna dincolo de creste intre Aguille du Midi si Aguille Verte, la micul dejun de la stana Bovine, in Grand col Ferret cand am realizat cat de aproape suntem de realizarea obiectivului.
Am cinstit o pizza la incheiere si am pornit cu elan spre casa pentru ca in doua zile pleca vaporul din Tulcea spre cea de-a doua parte a concediului, Sulina.
Traseu si timpi intermediari:
Arnuva - refugiu Bonatii - 2 ore
refugiu Bonatii - refugiu Bertone - 2 ore 30 min
refugiu Bertone - Courmayeur (Dolonne) - 1 ora 30 min
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu