Creasta Pietrei Craiului, visul unei zile de vara

29 iunie-1 iulie 2012

Traseul de creasta al Pietrei Craiului este un traseu spectaculos care te lasa de multe ori cu gura cascata la tot ceea ce se zareste de acolo de sus. Se poate spune ca este o provocare parcurgerea celor aproximativ 22 km ai crestei si de aceea de cele mai multe ori se parcurge in doua etape; creasta nordica intre Vf. Turnu si Saua Grindului si creasta sudica care incepe din Saua Grindului si se sfarseste in Saua Funduri.

Vineri seara ajung cu precizie de ceas elvetian la intalnirea de la Fantana lui Botorog si in cateva momente ne si vedem porniti la drum. Adi, Cristi si Cata imi sunt parteneri pentru arhicunoscuta poteca marcata cu banda galbena ce merge prin Poiana Zanoaga spre Cabana Curmatura. Acolo avea sa ni se alature Eugen si Dan care plecasera cu aproape doua ore mai devreme.

Poteca degaja un aer de relaxare si acum intelegeam de ce am tanjit asa mult in ultimele zile dupa aceasta iesire. Inainte de a iesi in Zanoaga savurez o gura de apa din izvorul amenajat si simt ca imi crapa dintii. In Zanoaga facem cunostinta cu creasta care in parte superioara era invaluita de nori nu prea simpatici iar in spate aruncam o privire spre stancile Bucegilor mangaiate de razele calde ale soarelui care incepea sa ne paraseasca.

La Curmatura erau deja vreo 20 de persoane fiecare cazate dupa preferinte, cort sau cabana. Ne intalnim cu Eugen si Dan si inainte de a ne aseza la masa impreuna cu Adi intindem cortul care ne va gazdui peste noapte. Mancam ceva fructe care mai de care mai uscate, savuram vreo 2 beri si ne retragem la somn pentru a ne odihni.

Inainte de 7 ne trezim si ne punem pe strans si pregatit pentru a nu intarzia plecarea. Ne incadram bine si cu vreo 2 minute trecute peste ora 8 pornim spre Saua Crapaturii pe traseul marcat cu punct rosu insotit de punctul albastru spre Vf. Piatra Mica si banda galbena care din sa coboara prin Valea Crapaturii spre Zarnesti.

Este foarte cald si ne incalzim prea repede si prea tare asa ca in vreo 20 de minute suntem in sa de unde ne clatim putin privirea si deabea asteptam sa luam contact cu stanca.

Spre creasta apar ceva nori care ne ingrijoreaza putin dar curand intram sub abruptul varfului Turnu si ne aflam la inceputul primului pasaj cu cablu. Observ ceva emotii la ceilalti dar important e ca le place si au incredere in fortele lor, reusesc sa parcurga toate zonele mai dificile fara nici o problema. Ma bucur de bucuria lor si ma gandesc ca eu nu am avut niciodata cu cine merge la o varsta ca a lor, am invatat din prostiile mele si am descoperit singur mai toate locurile. Acolo intre stanci mi-am propus ca pe viitor sa organizez cat mai multe ture pentru a usura altora accesul la munte, pentru a le oferi siguranta de a merge pentru prima data intr-un anumit loc.

Lasam in dreapta poteca care coboara spre Padina Hotarului, invadata de jnepeni si probabil greu de parcurs cu rucsac greu datorita acestora, si ajungem in Turnu cu cateva minute inainte de timpul estimat pe indicatoare. De aici spre sud se intinde creasta Craiului. Traseul crestei este plin de urcusuri si coborasuri, de zone expuse, de zone care te imbie la o tolaneala pe iarba si spre final este plina de jnepeni.

Nu zabovim prea mult si aratand ca viitor obiectiv varful Padina Popii pornim ba prin padure ba printre cativa jnepeni spre Saua Padinei Inchise de unde admiram vreo 2 capre negre care isi fac programul de frumusete. In serpentine scurte iesim in Padina Popii. Peisajul se deschide si mai mult si este din ce in ce mai spectaculos. Inainte de Ascutit intalnim cele 3 persoane care plecasera in acelasi timp cu noi prin Padinile Frumoase iar acum continua spre Curmatura prin Turnu sau Lehmann.

La Vf.Ascutit luam prima pauza mai serioasa de 20 de minute, refugiul nu ma face curios sa vad ce este in el asa ca pornim la drum avand ca urmator obiectiv Piscul Baciului, cel mai inalt din masiv.

Poteca devine din ce in ce mai accidentata dar foarte spectaculoasa si ne umble de energie pozitiva asa ca ajungem inainte de ora 15 in Piscul Baciului. Ne luam ramas bun de la doi vechi prieteni care ne-au ajuns din urma pe creasta si hotaram sa luam pauza de masa langa refugiul din Saua Grindului.

De altfel in zona trebuia sa si campam dar tinand cont de faptul ca era destul de devreme iar la telefon primisem informatii ca a doaua zi sunt posibile descarcari electrice hotaram sa continuam pana in Funduri.

Urcam in varful Grindu de unde urmeaza poate cea mai spectaculoasa portiune pana dupa Coama Lunga, varf ce seamana oarecum cu dubletul Vistea-Moldoveanu. Fiecare incepe sa resimta oboseala numai Adi merge inainte de rupe pamantul dar il mai intrerupem din cand in cand din ritm pentru a ne regrupa.

Admiram Marele Grohotis si ma gandesc ca poate ar fi cazul pentru a ajunge si prin Poiana Inchisa anul acesta. Mai facem cate o poza si ne pregatim sa ne luptam cu jnepenii pana aproape de Saua Funduri. Dupa ce scapam din lanturile jnepenilor suntem felicitati de o multime de flori de colt care mai de care mai grasa si mai frumoasa. Este un sentiment foarte placut cand poti privi o asemenea frumusete chiar la ea acasa.

In Saua Funduri nu prea gasim loc decat pentru un singur cort, Dan de asemenea nu gaseste un loc in refugiu pentru ca altii erau pusi pe petrecere asa ca pana la urma hotaram sa coboram pana in Poiana Lespezi unde exista si un firicel de apa.

Strabatem fanetele de sub Saua Funduri si patrundem in padure unde cautam degeaba ceva ciuperci pentru ca pamantul este foarte uscat. Ajungand in poiana in care inca mai troneaza scheletul fostului canton si constatand ca in firul de apa intrasera vacile continuam sa mergem spre poienita cu totem din zona La Table.

Dupa 12 ore jumate ajungem la locul de campare invadat de un verde crud si des si incepem sa ne gospodarim. Incropim un mic foculet la care fiecare isi prajeste cate o bucatica de carnat sau sunculita si dupa cateva impresii plecam multumiti in corturi.

Am dormit bine, cum de altfel dorm de fiecare data la munte. M-am trezit in ciripitul pasarelelor si sub mangaierea razelor de soare. O dimineata cum fiecare dintre noi meritam macar de cateva ori in viata!

Strangem si coboram prin Cheile Pisicii si Prapastiile Zarnestilor pentru a savura apoi o bere rece dupa caldurile indurate in ultimele doua zile.

A fost o tura tare faina cu oameni pe masura desi la inceput imi era putin teama datorita dificultatii traseului dar au demonstrat ceea ce mi-au raspuns la intrebarile de lamurire. Tin sa le multumesc pentru increderea acordata si pentru momentele faine petrecute impreuna. Iha!!!

Fagaras: Turnuri-Podragu-Moldoveanu

2-4 iunie 2012

Alegem ca mijloc de transport trenul pana in Ucea iar de acolo un microbuz care ne duce in Orasul Victoria. Trecem prin piata pentru ultimele detalii si ne inarmam cu rabdare pentru drumul forestier ce va urma.

Din pacate dupa jumatatea drumului forestier noroaiele ne fac inaintarea mai interesanta. Miroase a ulei incins si a rumegus, se taie undeva spre muchia Tarata iar utilajele au facut drumul aproape impracticabil pentru alte autovehicule.

Dupa vreo trei ore suntem in capatul drumului forestier adica unde era capatul acum cativa ani, acum nu se mai poate ajunge pana acolo drumul fiind rupt sau ingropat de aluviunile aduse de pe versanti.

Poteca coteste stanga si incepem sa ne incalzim in panta accentuata. Ne rasfiram putin numai bine pentru a ramane fiecare cu gandurile si trairile sale. Se zaresc muchiile din creasta presarate cu dungi de zapada.

Traversam Paraul lui Ban dupa care ne mai grupam si in usoara coborare ne punem pe glume si voie buna. Podetele de pe poteca inca sunt in stare destul de buna si le traversez ca de fiecare data cu mare placere.

Trecem de ramificatia din Piciorul Podragului spre Valea Apasului si ne gandim deja la vreo ciorba sau orice altceva de mancare. Paraiele sunt involburate si se prabusesc zgomotoase spre vale.

In fata ultimei pante serioase inainte de cabana Turnuri imi aduc aminte de zapada imensa din martie cand am inotat vreo 3 ore pana am reusit sa ajungem la cabana. Acum treaba merge mult mai repede si in mai putin de o ora, intr-un ritm lejer, suntem la cabana.

Nea Nelu mai gaseste cate o ciorba de fasole cu ceva slaninuta si ne astampara pofta. Soarele care scalda Tarata ne indeamna parca la plimbare prin verdele proaspat aparut. Ne propunem sa iesim pana in muchie si dupa vreo 2 tentative de a renunta reusim sa ajungem in muchie.

Peisajul era de vis cu verdele de la baza muntelui, caramiziu pe crestele mai inalte, albul din caldari si cerul albastru. Bujorul de munte statea cu florile gata de a pata cu rosu covorul de verde crud iar in locurile mai insorite si adapostite deja ne facea cu ochiul.

Renuntam sa mai asteptam si apusul pentru ca am urcat prea repede si mai erau aproape 2 ore de asteptat asa ca pornim atenti spre cabana nu inainte de ai pune gand rau Moldoveanului si Vistei care se zareau peste creste.

Duminica dimineata ii lasam in urma pe cei care seara ne luasera in ras vorbele ca vrem sa mergem pe Moldoveanu si pornim fara ei. Un aer umed si curat parca ne umple sufletul de bucurie si ne de aripi sa zburam spre Podragu.

Deranjam cateva capre iesite la micul dejun si intalnim primele limbi de zapada pe care le traversam cu atentie. In mai putin de 2 ore suntem pe terasa insorita a cabanei Podragu. Lacul inca inghetat este brazdat din loc in loc de spintecaturi ceea ce ii anunta sfarsitul anotimpului rece.

Pana in Saua Podragului zapada este aproape compacta si doar in cateva locuri mai prindem iarba sau urma potecii. Suficient de buna pentru a merge doar in bocanci cu toate ca vreo 2 marmote ne sfideaza si alearga nestingherite pe suprafata alba.

Din sa nu reusim sa zarim constructia noului refugiu din Podul Giurgiului si pornim spre Vistea. Mai ocolim cateva zone cu zapada aproape de linia crestei si coboram spre saua dintre Vf. Tarata si Vf.Corabia.

Aici ne intersectam cu doi baieti si o fata si le aratam ce zarisem in caldarea superioara din Valea Ucea Mare. Un urs se plimba nestingherit pe zapada, mai statea si cugeta, mai alerga putin, oricum tare dragalas era.

Pe versantul sudic al Vf. Corabia o limba imensa de zapada ne pune pe ganduri dar renuntam la ideea de a urca pana pe varf asa ca sapam trepte si o traversam intr-o usoare urcare. Topoganul ce se forma in jos nu lasa loc de nici o gluma.

Poteca continua aproape pe curba de nivel pana ne scoate sub Vistea. Aici moralul ne joaca ceva feste dar cu pasi marunti dar siguri ajungem in varf. Ne mai despart cateva sute de metrii de Moldoveanu si ma gandesc ca am trecut de multe ori pe aici renuntand la varf. Parca nu ma prea atragea nici acum.

Pornim in cele din urma, traversam spintecatura dintre cele doua varfuri si in scurt timp suntem pe varf. Luam pranzul si facem cale intoarsa. Soarele care ne-a insotit tot drumul se hotaraste sa ne paraseasca si dupa ce coboram din Vistea nu se mai zareste nimic.

Atmosfera destul de calda nu ne grabeste deloc asa ca tinem un ritm mai modest. Incepe sa picure si scoatem gecile. Ne angajam in urcare spre muchia sudica ce porneste din Tarata si cu doar cativa metrii inainte de a o atinge un fulger ce s-a descarcat in partea cealalta de muchie aproape ca ne orbeste.

Nu apucam sa actionam sub nici o forma ca tunetul aproape ca ne surzeste. Aruncam pioletul si betele si ne asezam ghemuiti la pamant mirandu-ne cum de asa din senin a avut loc o astfel de descarcare. Un alt nor ceva mai urat se apropie si cu teama tocmai capatata intindem pasul si coboram cativa zeci de metri fata de poteca continuand pe o brana pana in Saua Podragului.

Pe langa cabana Podragu era soare asa ca rasuflam usurati ca am scapat si scoatem iarasi ustensilele periculoase pe timpul descarcarilor electrice. Alunecam frumos la vale si trecem si de cabana cu gandul doar la ciorba de crumpene si iahnia de fasole promise de nea Nelu.

Obositi mai micsoram ritmul si dupa putin mai  mult de 11,5 ore ajungem la cabana unde era o atmosfera placuta. Mai sosisera vreo cinci persoane intre timp printre care si un ucrainian care se bucura ca putea vorbi in rusa u o colega de-a noastra. Ciorba a picat la fix indiferent de ce parere au avut altii, meritam si un pahar de vin bun cu care incheiem o zi minunata.

Luni coboram numai cu gandul la Paradis, Restaurantul Paradis din Victoria. Caldura mare domnule si multa bautura racoritoare cu cola de la frigider.

A fost o tura minunata pe poteci cu amintiri multe si frumoase pe care nu ai cum sa nu ti le aduci aminte de fiecare data cand ai ocazia.

Bucegi: O tura de vis la Malaiesti

4-5 februarie 2012

Participanti: Adriana, Adrian (uncas321321), Remus si subsemnatul

Planificasem inca de luni o tura si eram hotarati asupra Ciucasului numai ca datorita vremii din ultimul timp sambata dimineata am fost intorsi din drum inca inainte de a iesi din Sacele. Pe un panou marisor infipt intr-un mormam de zapada scria "Drum inzapezit". Culmea pe sosea nu era urma de zapada dar nici macar politistul de la fata locului nu a putut sa ne ofere vreo o informatie cum de altfel nici cei de la "comandamentul de urgenta" nu au dorit respingandu-ne telefonul. Asa ca facem cale intoarsa si incercam sa ne reorientam spre alta zona.

Padina pica, Piatra Mare stiam ca e deja plina asa ca incercam la Malaiesti unde reusim sa rezervam patru locuri. Mergem spre Brasov si dupa o ora de la plecare suntem exact in locul de unde plecasem. Prin Rasnov soarele se arata timid printre nori si se vedeau usor muchiile nordice ale Bucegilor. Strabatem drumul spre Glajerie si pornim la pas de la intersectia dinainte de bariera.

Drumul este dezapezit foarte bine, un strat subtire de zapada peste cea tasata, ne face sa starbatem cu placere portiunea de forestier. Vantul avea unele intensificari si declansa avalanse de zapada de pe crengile brazilor care pana la urma au reusit si sa ne nimereasca cu toata opozitia noastra.

Dupa mai putin de o ora parasim drumul si traversam spre stanga pe un podet si beneficiem de urmele facate de cele vreo sase persoane care ne depasisera iar dupa bagajul minimal pe care il aveau sigur erau la o tura de o zi ceea ce s-a si adeverit. In padure zapada usor inghetata, copacii si totul in jur la fel. Numai vantul sufla din cand in cand.

Ajungem la izvoare unde facem un mic popas si ne bucuram de atmosfera. Spre Rasnov pare ca se lumineaza si este destul de cald aproape ca cei cativa fulgi care incep sa cada se transforma in lapovita.

Dupa o ora si 15 minute suntem la intersectia traseului nostru, banda albastra, cu cel care merge spre Cabana Diham, cruce albastra, de unde mai avem 2 ore pana in Malaiesti dar prognozam totusi vreo 3 ca sa nu fortam ritmul mai ales ca zapada este din ce in ce mai mare.

La bifurcatie ne aducem aminte de tentativa noastra din estul Fagarasului de acum doua saptamani si constatam ca zapada nu se ridica la inaltimea asteptarilor noastre dar speram ca sus sa fie ceva mai mare asa ca pornim prin interesanta padure de foioase care parea incremenita de frig.

Inainte de a ajunge la belvedere o rafala puternica de vant ne pudreaza bine cu zapada si ne obliga la o pauza de cosmetizare. Ajunsi la belvedere zarim prin ceata Rasnovul dar observam in acelasi timp cum de sus vin valuri de zapada purtate cu repeziciune de viscol. Oare o fi asa de rau sus?!

Poteca devine minunata strajuita in stanga si in dreapta de omuleti albi unii mai inalti cu varful drept iar altii mai mici si garboviti de greutatea zapezii. E frumos desi parca lapovita vrea sa fie din ce in ce mai insistenta.

Iesim in prima poiana si pasim foarte atenti sa nu pierdem urma potecii pentru a nu intra in zapada pana la brau si in mare parte reusim. Vantul prinde putere si parca ninge viscolit, temperatura scade dar nu atat de mult asa ca inca mai merge doar la polar.

Traversam zona in care in iarna lui 2007 am trecut inmarmurit peste urmele acelei avalanse uriase si intram iarasi la adapostul padurii. Padure ce acum devenise complet alba, chiar si trunchiul copacilor era albit de chiciura depusa. Nu scapasera nici cei cativa bolovani, care se mai observau in marea de zapada, de chiciura fiind nevoiti sa se alature albului absolut.

Ninge deja puternic iar vantul te orbeste, traversam repede poienile si ne odihnim prin padure. Nu mai e de gluma si nu mai pierdem asa mult timp la barfe si povesti. La indicatorul de 15 minute pana la cabana zapada e imensa si cu ceva eforturi reusim sa iesim din ea si sa trecem de aceea zona. In padure deja zapada incepuse sa curga la vale.

In serpentine scurte ca niste robotei iesim in marginea padurii si dupa o mica pauza ne facem curaj sa infruntam viscolul pana la cabana. Dupa vreo 4 ore suntem la usa cabanei care este poleita de zapada ca de altfel toata cabana.

In sala de mese tot cei sase care urcasera inaintea noastra. Inainte de a ne caza meritam o ciorba si vreo 2 ceaiuri pentru a ne face sufletul sa zambeasca cu adevarat. Ceaiul pot sa zic ca este unul dintre cele mai bune iesite in cale pana acum. Cadem intr-o atmosfera faina cu povesti si toate cele, mai vine lume cei drept putina, vreo zece persoane. Este o seara foarte linistita.

Din camera se auzea uraganul ce se pornise afara, drumul pana la toaleta devenea o aventura cu fiecare ora ce trecea. Destul de devreme suntem bagati la somn asa ca dimineata ne trezim destul de devreme si misunam primii alaturi de caini.

Ies afara si ma sperii putin de Bucsoiu care prin ceata parca vrea sa cada peste mine, pentru cateva minute se vede si spre hornuri, Padina Crucii dar ceva parca lipsea. Lipsea vantul care incetase si era foarte placut afara, acompaniem catelusii de la cabana la micul dejun si facem cateva fotografii.

Dupa ce mancam ceva plecam sa ne luptam cu nametii. Refugiul salvamont era pe jumatate acoperit de zapada, din usa de la intrare nu se mai vedea decat un colt.

Urcam cativa metrii spre Padina Crucii prin zapada care acum era pe placul nostru. Sa tot fi avut vreun metru jumate atunci cand prindeam cate un jneapan si nu intram pana in gat. Inaintarea era imposibila asa ca nu ne ramane decat sa ne jucam. Sarituri, rostogoliri si tot felul de provocari ne face sa ne simtim copii, asa ca la zece ani cum ne spune Adriana ca se simte.

Revenim la cabana si traversam valea in partea opusa cabanei. Coboram fain pana in vale pe fund iar apoi urcam la cramponaj in troienele viscolite de pe malul opus. O placere! Ninge abundent dar nici urma de vant, pana si porumbeii de la cabana stau pe acoperis si parca admira aceasta ninsoare.

Cu parere de rau trebuie sa pornim spre casa asa ca pe la miezul zilei ne urnim nu prea fericiti. Prin padure peste zapada veche s-a mai depus vreo 20 de cm albi si pufosi si cu siguranta era mai frumos ca la urcare.

O buna bucata din drum o strabatem fara a scoate nici un cuvant nici unul din noi, parca era pacat sa deschizi gura pentru a face ca toata minunatia de alb sa fie deranjata. Poate cel mai frumos lucru care se poate intampla intr-o tura, sa ramai blocat de frumusetea care te inconjoara si sa nu mai gasesti cuvinte sa te minunezi de ea.

Ultimele serpentine le taiem si lasam in dreapta bifurcatia spre Diham iar in mai putin de o ora suntem la masina bineinteles insotiti de o ninsoare ca in povesti.

A fost o tura tare faina si parca nu imi pare asa de rau de politaiul ala care nu avea habar pe ce lume traieste si ne-a intors din drum. Multumim CNADNR!

Fagaras: Un fel de plimbare pe la Rudarita

Cand te mananca ceva de obicei te si scarpini iar cum pe mine si pe Adi ne mancau talpile rau de tot am zis ca am vrea sa ne scarpinam putin si de ce nu chiar prin Fagaras.

Asa ca sambata 21 ianuarie 2012 plecam inainte de a se lumina din Brasov cu destinatia Plaiul Foii. Ningea destul de des, drumul alb devine si mai alb cand intram spre Plai. Dupa Barsa lui Bucur gluma se ingroasa si cu putina atentie reusim sa ajungem la Plaiul Foii.

Totul in jur este alb.Alb si liniste. Zapada curge din cer ca o perdea noroc cu vantul care doar adie usor. Avem planuri mari, cel putin asa visam, sa ajungem fie in stana de sub Vf.Comisu fie la noul refugiu din Comisu sau de ce nu pana in Berevoescu.

Ne echipam si pornim spre Rudarita fiecare pe cate o urma proaspata de masina care ne usureaza mult cei 10 km pana la canton. Trecem de primele doua baraci ale muncitorilor sub privirea mirata a unuia dintre ei. Mai sus chiar se lucra serios in padure sfidand parca frigul si ninsoarea, lemnele erau complet albe.

Pe ultima portiune pana la Rudarita zona prin care trece drumul se deschide si suntem intampinati de rafale destul de puternice de vant iar zapada capata proportii asa ca intram pe o singura linie, adica incepem sa spargem troienele. Se va dovedi o buna incalzire.

Dupa doua ore suntem langa canton.Pustiu. Facem o pauza pentru o mica gustare, privim ceasul si tragem concluzia ca avem timp berechet sa ajungem macar la stana. Dupa cateva minute luam rucsacii si pornim.

Surpriza! Dupa cativa zeci de metrii ne afundam in zapada. O zapada pufoasa la suprafata si usor umeda jos. Sa tot fi fost vreo 60-70 de cm. Avem energie si taiem repede poteca, zicem noi, dar cand ne uitam in urma si consultam ceasul constatam ca mergem cu o viteza ametitoare de nici un km/h.

Schimbam aproape la fiecare suta de metrii parcursi, incep sa imi pun obiective de 50 de pasi apoi sa mai suplimentez cu inca 50 iar la fix 100, nici mai mult nici mai putin, sa ma opresc dorindu-mi sa ma arunc in zapada. Nu ne venea sa credem cat de mare este zapada, ma gandisem ca nu vom avea nici o urma dar nu ma asteptam la o asemenea zapada, erau portiuni de drum unde zapada aproape ne ajungea la coapse si ne incetinea si mai mult ritmul.

Drumul forestier are 2,7 km dupa unele informatii dar desi am facut aproape 3 ore speram ca in padure zapada sa nu mai fie atat de mare iar inaintarea sa decurga mai repede. Faceam deja calcule ca vom ajunge dupa ora 20 la stana, ba chiar 22.

E trecut bine de miezul zilei cand parasim drumul forestier si traversam spre stanga paraul care inca mai curge pe sub stratul gros de zapada. Ma gandisem o parte din drum cu va fi aceasta urcare pe panta destul de abrupta. Toate gandurile mi-au fost facute praf pentru ca aici zapada era in unele locuri si mai mare. Incercam sa pasesc de 4-5 ori pentru a avansa un singur pas, eram impins inapoi de fiecare data de zapada astfel incat calcam in aceeasi urma.

Imi vine sa renunt si sa ma intorc dar ma gandesc ca poate Adi vrea sa continue datorita faptului ca la cele cateva afirmatii ca "nu stiu daca vom ajunge pana la miezul noptii" era chiar increzator. Schimbam din ce in ce mai des iar ritmul este din ce in ce mai lent.

Odata cu urcarea pe panta viscolul isi face prezenta si sufla destul de tare desi suntem in padure si ar fi trebuit sa fim mai adapostiti dar din pacate este o padure mixta in care predomina foioasele asa ca nu imi e de mirare.

Avem deja mai mult de o ora de cand am parasit drumul forestier si incepem sa vedem defrisarea de sub sa. Mai tragem putin si suntem uimiti de formele create de vant in zapada. Troiene imense chiar in marginea padurii, unele avand chiar niste cornise deasupra.

Ma gandeam ca vom merge pe la baza troienelor unde zapada ar putea fi mai mica insa nu a fost sa fie asa. Dupa cativa metrii zapada ne ajungea peste brau, betele erau inutile intrand in totalitate in zapada, am incercat sa...nici nu stiu daca se poate numi inaintare un asemenea procedeu...loveam cu genunchiul pentru a surpa zapada apoi il tasam putin tot cu genunchiul si abia apoi incercam sa pasesc.

Am renuntat repede si ne hotaram sa ne incarcam bateriile cu ce are fiecare la indemana. Viscolul se inteteste si arunca zapada peste noi facand sa ne piara pana si pofta de mancare. Datorita vantului devenise deja extrem de frig asa ca stabilim ca daca vom face mai mult de 30 de minute pana in sa, normal sunt vreo 100-150m, sa renuntam si sa ne intorcem chiar daca atunci cand ma gandeam cat e si pana in Plai nu eram prea bucuros.

Pornim si facem vreo 2 metrii in vreo 5 minute asa ca nu mai asteptam sa vedem unde vom fi peste alte 30 de minute si hotaram sa facem cale intoarsa, zapada avand aprox 1,3m. Si nu a fost deloc usor pentru ca desi beneficiam de urme aveam amandoi carcei de la efort ceea ce nu era tocmai placut.

Zapada paraie infundat simuland parca sunetul produs la declansarea unei avalanse, chiar ma uitam in jur si ma gandeam ca doar nu o porni la vale chiar aici prin padure desi este posibil si poate avea urmari aproape la fel de grave. Aprope de parau cobor pe o vagauna mai abrupta si chiar am reusit sa plec cu toata zapada pe cativa metrii.

Intram pe drum si calculam la cat vom fi in Plaiu Foii, undeva pe la 19 adica dupa aproape 12 ore de mers aproape pe loc si oarecum in cerc. Dupa Rudarita se lasa intunericul si doar o gainusa de munte ne face sa tresarim si sa rupem ritmul pe care il reglasem destul de bine. Aceasta pleaca exact de pe marginea drumului, spargand linistea, in momentul in care Adi ajunge in dreptul ei. Se ridica doar in bradul de deasupra si pare sa nu prea o deranjeze asa mult prezenta noastra. Nu ne ramane decat sa ii analizam urmele de la decolare.

Aproape de Plai opreste o duba cu muncitorii care mergeau in Zarnesti si printre tapine, drujbe si bidoane de ulei si benzina ne facem si noi loc. Prindem lejer trenul de 21 asa ca ne permitem sa bem o bere in cinstea eforului depus.

O tura faina chiar daca nu am vazut mai nimic dar care parca ma saturat in sfarsit de zapada pe care tot o asteptam!


P.S.
Multumesc lui Adi pentru fotografiile realizate!