Participanti: Adriana, Adrian (uncas321321), Remus si subsemnatul
Planificasem inca de luni o tura si eram hotarati asupra Ciucasului numai ca datorita vremii din ultimul timp sambata dimineata am fost intorsi din drum inca inainte de a iesi din Sacele. Pe un panou marisor infipt intr-un mormam de zapada scria "Drum inzapezit". Culmea pe sosea nu era urma de zapada dar nici macar politistul de la fata locului nu a putut sa ne ofere vreo o informatie cum de altfel nici cei de la "comandamentul de urgenta" nu au dorit respingandu-ne telefonul. Asa ca facem cale intoarsa si incercam sa ne reorientam spre alta zona.
Padina pica, Piatra Mare stiam ca e deja plina asa ca incercam la Malaiesti unde reusim sa rezervam patru locuri. Mergem spre Brasov si dupa o ora de la plecare suntem exact in locul de unde plecasem. Prin Rasnov soarele se arata timid printre nori si se vedeau usor muchiile nordice ale Bucegilor. Strabatem drumul spre Glajerie si pornim la pas de la intersectia dinainte de bariera.
Drumul este dezapezit foarte bine, un strat subtire de zapada peste cea tasata, ne face sa starbatem cu placere portiunea de forestier. Vantul avea unele intensificari si declansa avalanse de zapada de pe crengile brazilor care pana la urma au reusit si sa ne nimereasca cu toata opozitia noastra.
Dupa mai putin de o ora parasim drumul si traversam spre stanga pe un podet si beneficiem de urmele facate de cele vreo sase persoane care ne depasisera iar dupa bagajul minimal pe care il aveau sigur erau la o tura de o zi ceea ce s-a si adeverit. In padure zapada usor inghetata, copacii si totul in jur la fel. Numai vantul sufla din cand in cand.
Ajungem la izvoare unde facem un mic popas si ne bucuram de atmosfera. Spre Rasnov pare ca se lumineaza si este destul de cald aproape ca cei cativa fulgi care incep sa cada se transforma in lapovita.
Dupa o ora si 15 minute suntem la intersectia traseului nostru, banda albastra, cu cel care merge spre Cabana Diham, cruce albastra, de unde mai avem 2 ore pana in Malaiesti dar prognozam totusi vreo 3 ca sa nu fortam ritmul mai ales ca zapada este din ce in ce mai mare.
La bifurcatie ne aducem aminte de tentativa noastra din estul Fagarasului de acum doua saptamani si constatam ca zapada nu se ridica la inaltimea asteptarilor noastre dar speram ca sus sa fie ceva mai mare asa ca pornim prin interesanta padure de foioase care parea incremenita de frig.
Inainte de a ajunge la belvedere o rafala puternica de vant ne pudreaza bine cu zapada si ne obliga la o pauza de cosmetizare. Ajunsi la belvedere zarim prin ceata Rasnovul dar observam in acelasi timp cum de sus vin valuri de zapada purtate cu repeziciune de viscol. Oare o fi asa de rau sus?!
Poteca devine minunata strajuita in stanga si in dreapta de omuleti albi unii mai inalti cu varful drept iar altii mai mici si garboviti de greutatea zapezii. E frumos desi parca lapovita vrea sa fie din ce in ce mai insistenta.
Iesim in prima poiana si pasim foarte atenti sa nu pierdem urma potecii pentru a nu intra in zapada pana la brau si in mare parte reusim. Vantul prinde putere si parca ninge viscolit, temperatura scade dar nu atat de mult asa ca inca mai merge doar la polar.
Traversam zona in care in iarna lui 2007 am trecut inmarmurit peste urmele acelei avalanse uriase si intram iarasi la adapostul padurii. Padure ce acum devenise complet alba, chiar si trunchiul copacilor era albit de chiciura depusa. Nu scapasera nici cei cativa bolovani, care se mai observau in marea de zapada, de chiciura fiind nevoiti sa se alature albului absolut.
Ninge deja puternic iar vantul te orbeste, traversam repede poienile si ne odihnim prin padure. Nu mai e de gluma si nu mai pierdem asa mult timp la barfe si povesti. La indicatorul de 15 minute pana la cabana zapada e imensa si cu ceva eforturi reusim sa iesim din ea si sa trecem de aceea zona. In padure deja zapada incepuse sa curga la vale.
In serpentine scurte ca niste robotei iesim in marginea padurii si dupa o mica pauza ne facem curaj sa infruntam viscolul pana la cabana. Dupa vreo 4 ore suntem la usa cabanei care este poleita de zapada ca de altfel toata cabana.
In sala de mese tot cei sase care urcasera inaintea noastra. Inainte de a ne caza meritam o ciorba si vreo 2 ceaiuri pentru a ne face sufletul sa zambeasca cu adevarat. Ceaiul pot sa zic ca este unul dintre cele mai bune iesite in cale pana acum. Cadem intr-o atmosfera faina cu povesti si toate cele, mai vine lume cei drept putina, vreo zece persoane. Este o seara foarte linistita.
Din camera se auzea uraganul ce se pornise afara, drumul pana la toaleta devenea o aventura cu fiecare ora ce trecea. Destul de devreme suntem bagati la somn asa ca dimineata ne trezim destul de devreme si misunam primii alaturi de caini.
Ies afara si ma sperii putin de Bucsoiu care prin ceata parca vrea sa cada peste mine, pentru cateva minute se vede si spre hornuri, Padina Crucii dar ceva parca lipsea. Lipsea vantul care incetase si era foarte placut afara, acompaniem catelusii de la cabana la micul dejun si facem cateva fotografii.
Dupa ce mancam ceva plecam sa ne luptam cu nametii. Refugiul salvamont era pe jumatate acoperit de zapada, din usa de la intrare nu se mai vedea decat un colt.
Urcam cativa metrii spre Padina Crucii prin zapada care acum era pe placul nostru. Sa tot fi avut vreun metru jumate atunci cand prindeam cate un jneapan si nu intram pana in gat. Inaintarea era imposibila asa ca nu ne ramane decat sa ne jucam. Sarituri, rostogoliri si tot felul de provocari ne face sa ne simtim copii, asa ca la zece ani cum ne spune Adriana ca se simte.
Revenim la cabana si traversam valea in partea opusa cabanei. Coboram fain pana in vale pe fund iar apoi urcam la cramponaj in troienele viscolite de pe malul opus. O placere! Ninge abundent dar nici urma de vant, pana si porumbeii de la cabana stau pe acoperis si parca admira aceasta ninsoare.
Cu parere de rau trebuie sa pornim spre casa asa ca pe la miezul zilei ne urnim nu prea fericiti. Prin padure peste zapada veche s-a mai depus vreo 20 de cm albi si pufosi si cu siguranta era mai frumos ca la urcare.
O buna bucata din drum o strabatem fara a scoate nici un cuvant nici unul din noi, parca era pacat sa deschizi gura pentru a face ca toata minunatia de alb sa fie deranjata. Poate cel mai frumos lucru care se poate intampla intr-o tura, sa ramai blocat de frumusetea care te inconjoara si sa nu mai gasesti cuvinte sa te minunezi de ea.
Ultimele serpentine le taiem si lasam in dreapta bifurcatia spre Diham iar in mai putin de o ora suntem la masina bineinteles insotiti de o ninsoare ca in povesti.
A fost o tura tare faina si parca nu imi pare asa de rau de politaiul ala care nu avea habar pe ce lume traieste si ne-a intors din drum. Multumim CNADNR!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu