Asa ca sambata 21 ianuarie 2012 plecam inainte de a se lumina din Brasov cu destinatia Plaiul Foii. Ningea destul de des, drumul alb devine si mai alb cand intram spre Plai. Dupa Barsa lui Bucur gluma se ingroasa si cu putina atentie reusim sa ajungem la Plaiul Foii.
Totul in jur este alb.Alb si liniste. Zapada curge din cer ca o perdea noroc cu vantul care doar adie usor. Avem planuri mari, cel putin asa visam, sa ajungem fie in stana de sub Vf.Comisu fie la noul refugiu din Comisu sau de ce nu pana in Berevoescu.
Ne echipam si pornim spre Rudarita fiecare pe cate o urma proaspata de masina care ne usureaza mult cei 10 km pana la canton. Trecem de primele doua baraci ale muncitorilor sub privirea mirata a unuia dintre ei. Mai sus chiar se lucra serios in padure sfidand parca frigul si ninsoarea, lemnele erau complet albe.
Pe ultima portiune pana la Rudarita zona prin care trece drumul se deschide si suntem intampinati de rafale destul de puternice de vant iar zapada capata proportii asa ca intram pe o singura linie, adica incepem sa spargem troienele. Se va dovedi o buna incalzire.
Dupa doua ore suntem langa canton.Pustiu. Facem o pauza pentru o mica gustare, privim ceasul si tragem concluzia ca avem timp berechet sa ajungem macar la stana. Dupa cateva minute luam rucsacii si pornim.
Surpriza! Dupa cativa zeci de metrii ne afundam in zapada. O zapada pufoasa la suprafata si usor umeda jos. Sa tot fi fost vreo 60-70 de cm. Avem energie si taiem repede poteca, zicem noi, dar cand ne uitam in urma si consultam ceasul constatam ca mergem cu o viteza ametitoare de nici un km/h.
Schimbam aproape la fiecare suta de metrii parcursi, incep sa imi pun obiective de 50 de pasi apoi sa mai suplimentez cu inca 50 iar la fix 100, nici mai mult nici mai putin, sa ma opresc dorindu-mi sa ma arunc in zapada. Nu ne venea sa credem cat de mare este zapada, ma gandisem ca nu vom avea nici o urma dar nu ma asteptam la o asemenea zapada, erau portiuni de drum unde zapada aproape ne ajungea la coapse si ne incetinea si mai mult ritmul.
Drumul forestier are 2,7 km dupa unele informatii dar desi am facut aproape 3 ore speram ca in padure zapada sa nu mai fie atat de mare iar inaintarea sa decurga mai repede. Faceam deja calcule ca vom ajunge dupa ora 20 la stana, ba chiar 22.
E trecut bine de miezul zilei cand parasim drumul forestier si traversam spre stanga paraul care inca mai curge pe sub stratul gros de zapada. Ma gandisem o parte din drum cu va fi aceasta urcare pe panta destul de abrupta. Toate gandurile mi-au fost facute praf pentru ca aici zapada era in unele locuri si mai mare. Incercam sa pasesc de 4-5 ori pentru a avansa un singur pas, eram impins inapoi de fiecare data de zapada astfel incat calcam in aceeasi urma.
Imi vine sa renunt si sa ma intorc dar ma gandesc ca poate Adi vrea sa continue datorita faptului ca la cele cateva afirmatii ca "nu stiu daca vom ajunge pana la miezul noptii" era chiar increzator. Schimbam din ce in ce mai des iar ritmul este din ce in ce mai lent.
Odata cu urcarea pe panta viscolul isi face prezenta si sufla destul de tare desi suntem in padure si ar fi trebuit sa fim mai adapostiti dar din pacate este o padure mixta in care predomina foioasele asa ca nu imi e de mirare.
Avem deja mai mult de o ora de cand am parasit drumul forestier si incepem sa vedem defrisarea de sub sa. Mai tragem putin si suntem uimiti de formele create de vant in zapada. Troiene imense chiar in marginea padurii, unele avand chiar niste cornise deasupra.
Ma gandeam ca vom merge pe la baza troienelor unde zapada ar putea fi mai mica insa nu a fost sa fie asa. Dupa cativa metrii zapada ne ajungea peste brau, betele erau inutile intrand in totalitate in zapada, am incercat sa...nici nu stiu daca se poate numi inaintare un asemenea procedeu...loveam cu genunchiul pentru a surpa zapada apoi il tasam putin tot cu genunchiul si abia apoi incercam sa pasesc.
Am renuntat repede si ne hotaram sa ne incarcam bateriile cu ce are fiecare la indemana. Viscolul se inteteste si arunca zapada peste noi facand sa ne piara pana si pofta de mancare. Datorita vantului devenise deja extrem de frig asa ca stabilim ca daca vom face mai mult de 30 de minute pana in sa, normal sunt vreo 100-150m, sa renuntam si sa ne intorcem chiar daca atunci cand ma gandeam cat e si pana in Plai nu eram prea bucuros.
Pornim si facem vreo 2 metrii in vreo 5 minute asa ca nu mai asteptam sa vedem unde vom fi peste alte 30 de minute si hotaram sa facem cale intoarsa, zapada avand aprox 1,3m. Si nu a fost deloc usor pentru ca desi beneficiam de urme aveam amandoi carcei de la efort ceea ce nu era tocmai placut.
Zapada paraie infundat simuland parca sunetul produs la declansarea unei avalanse, chiar ma uitam in jur si ma gandeam ca doar nu o porni la vale chiar aici prin padure desi este posibil si poate avea urmari aproape la fel de grave. Aprope de parau cobor pe o vagauna mai abrupta si chiar am reusit sa plec cu toata zapada pe cativa metrii.
Intram pe drum si calculam la cat vom fi in Plaiu Foii, undeva pe la 19 adica dupa aproape 12 ore de mers aproape pe loc si oarecum in cerc. Dupa Rudarita se lasa intunericul si doar o gainusa de munte ne face sa tresarim si sa rupem ritmul pe care il reglasem destul de bine. Aceasta pleaca exact de pe marginea drumului, spargand linistea, in momentul in care Adi ajunge in dreptul ei. Se ridica doar in bradul de deasupra si pare sa nu prea o deranjeze asa mult prezenta noastra. Nu ne ramane decat sa ii analizam urmele de la decolare.
Aproape de Plai opreste o duba cu muncitorii care mergeau in Zarnesti si printre tapine, drujbe si bidoane de ulei si benzina ne facem si noi loc. Prindem lejer trenul de 21 asa ca ne permitem sa bem o bere in cinstea eforului depus.
O tura faina chiar daca nu am vazut mai nimic dar care parca ma saturat in sfarsit de zapada pe care tot o asteptam!
P.S.
Multumesc lui Adi pentru fotografiile realizate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu